Sidebar

24
Sam, Sep
14 Articole noi
Grid List

Grădina Botanică “Dimitrie Brândza” a Universităţii din Bucureşti organizează la sfârşitul acestei săptămâni o nouă expoziţie de plante de interior, cu vânzare. Expoziţia va fi deschisă sâmbătă şi duminică (24-25 septembrie 2016), între orele 10:00 – 16:00, la Centrul de educaţie ecologică (casa roşie de lângă labirint, cum mai este cunoscut acest centru).

Citește mai departe...

La editura Mohr Siebeck  a apărut cartea Die Verwandlung Jesu ChristiTransfigurarea lui Hristos. Studii istorice-critice și patristice publicată de Cosmin Pricop, asistent universitar dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București.

Citește mai departe...

Prima ediție a programului de rezidențe artistice CEREFREA Villa Noël, ce a purtat titlul „Ochiul indisciplinat. Viața de zi cu zi dincolo de narațiune”, s-a încheiat pe 11 septembrie 2016 și a avut loc la Villa Noël, sediul Centrului Regional Francofon de Cercetări Avansate în Științe Sociale (CEREFREA) al Universității din București. Acesta a beneficiat de îndrumarea curatorială a istoricului de artă Alina Șerban. După aproximativ două luni de cercetare artistică la București, întâlniri cu artiști, istorici și critici de artă, galeriști și cercetători, pe data de 1 septembrie a fost organizat un eveniment ce a constat într-o serie de prezentări de artist susținute de cele trei artiste rezidente, Nicole Hewitt (Croația), Sonja Jankov (Serbia) și Romana Schmalisch (Germania).

Citește mai departe...

Duminică, 18 septembrie 2016, începând cu ora 12:00, cei pasionați de mersul pe bicicletă și interesați să descopere frumusețea Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, sunt așteptați la evenimentul intitulat ”La pedale prin lumea dinozaurilor”.

Citește mai departe...

George Grigore, profesor la secția de limbă arabă a Universității din București, a fost desemnat, miercuri, 7 septembrie 2016 câștigătorul Premiul „al-Quds” (Ierusalim) al ediției din acest an. Premiul „al-Quds” (Ierusalim) 2016 a fost acordat de către secretarul general al Uniunii Scriitorilor și Litetaților Arabi, Habib Alsayegh.

Citește mai departe...

Universitatea din București s-a clasat în QS University Rankings 2016 pe prima poziție între universitățile din România, ocupând un loc în seria 701+ între cele mai bune universități din lume. Clasamentul QS University Rankings, cel mai popular ranking global al universităţilor, a fost dat publicității marți, 6 septembrie 2016.

Citește mai departe...

Facultatea de Chimie a Universității din București vă așteaptă și în acest an la Noaptea Cercetătorilor Europeni, eveniment care va avea loc în București, Piața Universității, vineri, 30 septembrie 2016, între orele 16:00-22:00.

Citește mai departe...

În data de 23 septembrie 2016, în prima zi a Simpozionului Internațional „Zilele Culturilor Slave în România”, care va avea loc la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (str. Pitar Moș, nr. 7-15), Caravana EUB va fi prezentă cu titluri din vastul domeniu al slavisticii (între orele 09:00 și 19:00, la etajul 1).

Citește mai departe...

Departamentul de Consiliere și Orientare pentru Carieră (DCOC) din cadrul Universității din București va organiza, în perioada 26-29 septembrie 2016, la Sinaia, conferința națională Cariera în secolul XXI. Centrele de consiliere de carieră la nivel universitar și piața muncii.

Citește mai departe...

Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare a Universității din București anunță deschiderea mai multor posturi de interni (stagiari), în regim de voluntariat. Acești voluntari interni se vor ocupa de organizarea evenimentelor ICUB (conferințe, școli de vară, seminarii de cercetare), vor face muncă de secretariat și de comunicare cu publicul.

Citește mai departe...

În perioada 21 – 25 septembrie 2016, tinerii pasionați de IT sunt așteptați la Bușteni, unde se va organiza ediția a IX-a a Taberei de IT și dezvoltare personală: iTalent? IT will be fun! (ITWorks!).

Citește mai departe...

Comisia Europeană a lansat ediția 2016 a concursului european dedicat tinerilor programatori eSkills for Jobs, cu scopul creșterii gradului de „alfabetizare” digitală a persoanelor active din Europa.

Citește mai departe...

William Shakespeare: Richard III. Viața și moartea regelui Richard III. Texte paralele. Tradus în limba română de Scarlat Ion Ghica, 1884, editat de C. George Sandulescu și Lidia Vianu a fost lansat oficial în data de 21 septembrie 2016. Volumul este publicat de editura Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei.

Citește mai departe...

Școala Doctorală Francofonă în Științe Sociale (EDSS), componentă a Centrului Regional Francofon de Cercetări Avansate în Științe Sociale (CEREFREA Villa Noël), organizează un concurs de admitere deschis tuturor doctoranzilor francofoni în științe sociale admiși în primul an de teză în anul universitar 2016-2017 la școlile doctorale ale Universității din București, precum și la alte universități membre ale Agenției universitare a Francofoniei.

Citește mai departe...

În cadrul proiectului CNIV (fondat în anul 2003), proiect de educație și cercetare de la Universitatea din București, se primesc înscrieri de lucrări, până la 1 octombrie 2016. Proiectul CNIV se desfășoară în asociere cu Proiectul ICVL (International Conference on Virtual Learning), fondat în anul 2006, ambele considerate manifestări ştiinţifice cu tradiţie în domeniile e-Learning şi Software educaţional. 

Citește mai departe...

De  aproape 40 de ani, în fiecare vară, echipe de  studenți ai Facultății de Geologie și Geofizică de la Universitatea din București participă la cercetări în teren în regiunea Țării Hațegului pentru descoperirea vestigiilor renumitelor  "faune cu dinozauri pitici din Transilvania".

Citește mai departe...

În data de 31 August 2016, în sala Tempus a Facultății de Geografie a avut loc a treia ediție a workshopului international Nature Conservation and Urban Development – How to manage together?. Evenimentul a fost organizat de Society for Urban Ecology în parteneriat cu Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact din cadrul Facultății de Geografie a Universității din București.

Citește mai departe...

Centrul Regional Francofon de Cercetări avansate în Științe Sociale (CEREFREA Villa Noël, www.villanoel.ro) al Universității din București a lansat primul său program de rezidențe de cercetare artistică, deschis artiștilor din Europa Centrală și de Sud-Est, a căror practică vizuală explorează activ conceptul de intermedialitate și testează diferite metodologii transdisciplinare în creația artistică. Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociația pepluspatru și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Citește mai departe...

OMV Petrom dă startul Taberei Meseriașilor din Țara lui Andrei, un proiect de educație profesională și tehnică din cadrul inițiativei România Meseriașă!

Citește mai departe...

Peste 12.000 de români sunt așteptați să participe la cel mai mare curs de resuscitare pe Arena Națională. Evenimentul va avea loc în data de 28 mai 2016 și este organizat de Societatea de Salvare București și Serviciul de Ambulanță București Ilfov (SABIF), cu prilejul împlinirii a 110 ani de activitate.

Citește mai departe...

Cercul studențesc „Afaceri, Etică și Responsabilitate Socială” (AERS) din cadrul Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București organizează concertul caritabil dedicat celor peste 100 de copii bolnavi de cancer și alte boli grave internați în Spitalul Fundeni. Concertul va avea loc pe data de 29 mai 2016, la clubul The Bankers (strada Șelari, nr. 15), începând cu ora 21:00.

Citește mai departe...

Cele 195 de state membre prezente la a 38-a Conferinţă Generală UNESCO, desfăşurată zilele acestea la Paris, au decis recunoaşterea oficială a geoparcurilor internaţionale ca geoparcuri UNESCO. Aceasta este o recunoaştere, la nivel guvernamental, a importanţei patrimoniului geologic şi a siturilor geologice cu valoare deosebită, a necesităţii integrării lor în activităţile de conservare a peisajelor, precum şi a patrimoniului material şi imaterial.

Citește mai departe...

Localitatea Toteşti găzduieşte de acum Casa Miniaturilor, un nou punct de vizitare, interpretare şi educaţie pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului - Universitatea din Bucureşti, amenajat în sediul fostei şcoli din localitate.

Citește mai departe...

50 de profesori universitari, studenți și geologi, membri ai Societății Geologice Bulgare au vizitat timp de două zile Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – Universitatea din București. Anual, ei fac excursii în teren pentru a pentru a vedea la fața locului formațiuni geologice importante din țările balcanice, iar anul acesta au ales să vină în România, la invitaţia administraţiei Geoparcului. Participanţii reprezintă diverse instituţii de importanţă majoră în Bulgaria printre care se numără Universitatea de Mine şi Geologie „St. Ivan Rilski”, Universitatea „St. Kliment Ohridsky” din Sofia, Institutul Geologic „Strashimir Dimitrov” al Academiei de Ştiinţe din Bulgaria, Muzeul Naţional „Omul şi Pământul”, Ministerul Energiei din Bulgaria precumşi diverse companii private.

Citește mai departe...

bucuresti 2021

* Adresa de email:
* Introduceți codul de securitate afișat:
 

Email marketing by Interspire