A fost lansat al doilea apel la contribuții pentru cea de-a patra ediție a Conferinței Internaționale a Centrului de Strategii Organizaționale și Leadership al Universității din București. Intitulată „Trenduri economice în contextul actual de leadership”, conferința are scopul de a aduce împreună specialiști din diverse câmpuri de activitate, precum cel academic, cultural, politic, social sau de afaceri.

Lucrările pot fi trimise până în data de 10 octombrie la adresa de mail csolub@faa.ro, urmând ca în data de 15 octombrie să fie afișat rezultatul selecției, iar taxa de participare se va achita până pe 18 octombrie.

Întrucât lucrările selectate vor fi publicate în suplimentul The Manager Journal, care este indexat în 9 baze de date internaționale, (EBSCO-CEEAS, Ceeol, RePEc, DOAJ, INDEX COPERNICUS, PROQUEST, ULRICH, DRJI și Google Scholar) trebuie respectate cerințele de redactare, care pot fi consultate aici.

Taxa de participare este de 50 euro. Angajaților Universității din București nu li se percepe nicio taxă de participare. Fiecare lucrare poate avea maximum trei autori. Plata taxelor (după caz) ar trebui să fie făcută în contul care va fi postat pe site-ul conferinței până la sfârșitul lunii septembrie 2016.

Mai multe informații despre conferința internațională „Trenduri economice în contextul actual de leadership” sunt disponibile aici.

Pin It on Pinterest

Share This