Miercuri, 9 noiembrie 2016, începând cu ora 19:00, la Lapidarium-ul Casei Filipescu-Cesianu, în Calea Victoriei în cadrul stagiunii „Prietenii Muzicii în Universitatea din Bucureşti” se continuă seria de concerte jazz cu formația „New Landscapes”,  formată din Ana Maria Galea voce, Csikos Daniel la pian și  Emil Bâzgă – trompetă, oferind publicului ascultător o călătorie sonoră pe teritoriile atât de ofertante ale temelor standard, compoziţiei şi aranjamentelor inspirate din folclor.

Ana Maria Galea este născută la Galaţi. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureş la Secţia de actorie. A debutat în jazz în anul 2007, fiind apoi invitată să cânte la festivaluri şi alte evenimente de notorietate, între care amintim „Noaptea Muzeelor”, Festivalul „Leonard”, „Vară de Jazz şi Poezie la Palatul Mogoşoaia”, „Live Acoustic” organizat de Centrul Ceh, Târgul de Carte „Vox Libri” – Deva dar şi în cluburi de jazz sau teatre din întreaga ţară. Artista a avut prilejul să evolueze alături de Mat Maneri şi Lucian Ban în cadrul proiectului „Zilele Muzicale Târgumureşene” organizat de Filarmonica de Stat din Tg. Mureş, Gala UNITER. Îndrumătorii şi mentorii ei în domeniul muzical sunt Anca Parghel, Pedro Negrescu şi Mircea Tiberian. Pe lângă concerte, Ana Maria susţine în permanenţă o campanie de promovare a muzicii de jazz prin acţiuni de voluntariat, emisiuni radio, organizarea şi promovarea de concerte.

Daniel Csikos, este absolvent al Academiei de Muzică din Cluj, Secţia pian, Clasa profesor Csiki Boldijzar. Pasiunea pentru jazz şi-a descoperit-o în anul 2007 când a întâlnit-o pe vocalista Ana Maria Galea cu care colaborează şi în prezent. A participat la diverse festivaluri, printre care Festivalul Internațional Studențesc de Jazz de la Tg. Mureş, Combinatul de Film şi Festivalul „Leonard” ediţia a XII-a de la Galaţi. Este autor de muzică pentru teatru. A participat la mai multe workshop-uri susţinute de profesorul Mircea Tiberian. A fost invitat de Societatea Română de Radiodifuziune să facă parte din trio-ul care a acompaniat vocalistele participante în stagiunea 2013-2014 la proiectul “Seri de Jazz şi Muzică Clasică la Radio Tîrgu Mureş.

Emil Bîzgă, considerat unul dintre cei mai buni trompetişti români s-a născut pe 23 iunie 1971, la Iaşi, într-o familie de muzicieni. Şi-a desăvârşit studiile muzicale în Bucureşti, la Conservator, locul în care a descoperit şi pasiunea pentru jazz.

Cu un master în trompetă clasică la Malmo, Suedia, trompetă de jazz la Hanovra, Germania şi Artist Diploma Rutgers University din New Jersey, Emil Bîzgă a colaborat îndeaproape cu artişti de renume precum Hakan Hardenberger şi Wynton Marsalis, care i-au definitivat stilul şi tehnica muzicală şi i-au incitat curiozitatea de a îmbina diverse categorii muzicale – muzica clasică, jazzul sau folclorul balcanic , reuşind să aducă un element de noutate în arena muzicală internaţională.

Cariera lui Emil Bîzgă cuprinde numeroase concerte solo, cele alături de Orchestra Niedersachen Jazz, Bucharest Radio Big Band sau Opera din Hanovra, apariţii în cadrul numeroaselor festivaluri din ţară sau din străinătate, precum Festivalul de Jazz Richard Oschanitzky (Iaşi, România), Festivalul de Jazz Patras (Grecia), ZeitTon Festival (Viena, Austria), Festivalul Miles Davis (Cracovia, Polonia) sau Festivalul de Jazz de la Montreux (Elveţia).

Renumitul trompetist a urcat pe aceeaşi scenă cu nume mari ale jazz-ului international precum Ray Charles şi Jimmy Cobb, iar în St. Petersburg şi Paris a avut ocazia să încânte publicul prin colaborarea cu Vladimir Cosma, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film.

Pentru Ana Maria Galea colaborarea cu pianistul Daniel Csikos  a început de aproape un deceniu, în zona muzicii standard de jazz. Cei doi artiști s-au întâlnit la  câteva workshopuri “IconArts” unde au lucrat împreună cu profesorul Mircea Tiberian şi invitaţii acestuia. De-a lungul timpului cei doi au simțit completarea formulei de duo, astfel. Sub numele de cei doi artiști au susținut numeroase comcerte în țară alături de invitații lor – muzicieni români sau străini. (Michael Acker, Pedro Negrescu, Emil Bîzgă, Cătălin Milea, John Betsch(SUA), Gyarfas Istvan (HU), etc.) .

Cea de-a VIII-a ediție a stagiunii „Prietenii muzicii în Universitatea din Bucureşti” este organizată în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Muzeul Municipiului București și EnjoyTV.ro.

Concertul face parte din programul „Oportunități la tine acasă”, finanțat de către Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Exces Music. Lansat în 2009, programul promovează tinerii muzicieni excepționali din România, făcându-i cunoscuți publicului larg și oferindu-le oportunități de lucru și specializare.

În cadrul programului „Oportunități la tine acasă” se organizează periodic concerte, recitaluri, cursuri, festivaluri și concursuri în București, în țară și în străinătate, sprijinite de parteneri din zona instituțiilor publice, dar și din spațiul privat. Datorită diversității evenimentelor organizate sub sigla „OTA” (evenimente adresate unui public – țintă variat), programul atrage, anual, un număr de minimum 10.000 de spectatori.

Mai multe informații și calendarul viitoarelor evenimente din cadrul programului pot fi accesate aici.

Intrarea este liberă, iar concertele vor fi transmise prin live streaming pe pagina enjoytv.ro.

Pin It on Pinterest

Share This