Vineri, 25 noiembrie 2016, Facultatea de Filosofie a Universității din București organizează conferinţa Președinţia Consiliului UE – oportunităţi şi provocări. Dezvoltarea competențelor – rol esențial în corelarea educației cu nevoile pieței muncii în România. Evenimentul va avea loc începând cu ora 09:00, la Facultatea de Filosofie, Amfiteatrul Titu Maiorescu (Splaiul Independenței, nr. 204).

Conferința este organizată în două secțiuni: România la Preşedinţia Consiliului UE și Dezvoltarea competențelor – rol esențial în corelarea educației cu nevoile pieței muncii în România.

La deschiderea conferinței vor participa prof. univ. dr. Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ligia Deca, consilier de stat, Administraţia Prezidenţială, Cristian Bădescu, secretar de stat pentru afaceri europene, Ministerul Afacerilor Externe și prof. univ. dr. Romulus Brâncoveanu, decan al Facultății de Filosofie a Universității din București.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului European din România.

Pin It on Pinterest

Share This