În perioada 16-19 noiembrie 2016, profesor dr. Diana Ioniţă şi conferenţiar dr. Daria Protopopescu au participat la prima întâlnire în cadrul proiectului european de tip ERASMUS+, acţiunea Strategic Partnership for Higher Education, cu titlul Enhancing quality in innovative higher education about consumer awareness (Consume-Aware). Evenimentul a fost organizat de instituţia coordonatoare a proiectului, University of Economics din Katowice (Polonia).

Partenerii în proiect sunt universităţi de prestigiu din Franţa, Turcia, Olanda, Finlanda, Italia, Belgia, Polonia şi România. Echipa Universităţii din Bucureşti e formată din prof. dr. Diana Ioniţă. prof. dr. Magdalena Iordache Platis și conf. dr. Daria Protopopescu.

Proiectul are o durată de trei ani şi are ca scop elaborarea unei platforme care să includă: planul de învăţământ, un manual electornic, dar şi sub formă de volum, alături de o aplicaţie mobilă cu privire la drepturile consumatorilor, cadrul legal din fiecare ţară europeană, informarea şi educarea consumatorilor, studii de caz care să evidenţieze exemple de încălcare a drepturilor consumatorilor şi soluţionare a acestora.

La prima întâlnire s-au stabilit sarcinile de lucru pentru fiecare partener din proiect, calendarul de lucru (întruniri, date, universităţi gazdă), structura platformei online (MOOC), datele limită de predare a informaţiilor referitoare la structura cărţii electronice (e-book), a volumului ca produs final al proiectului şi configurarea aplicaţiei mobile.

Pin It on Pinterest

Share This