În data de 20 noiembrie 2016, Departamentul de Psihopedagogie Specială al Facultății de Psihologie și Științele Educației și Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA) au organizat în Aula Magna a Universității din București workshop-ul internațional ABA (Analiza Comportamentală Aplicată).

La deschiderea evenimentului au participat prof. univ. dr. Romiță Iucu, rector interimar al Universității din București, prof. univ. dr. Florin Emil Verza, prodecan al Facultății de Psihologie și Științele Educației și Anca Dumitrescu, psiholog BCBA (Board Certified Behavior Analyst) și președinte al Asociației de Terapie Comportamentală Aplicată.

Workshop-ul a fost susținut de John Cooper, Timothy E. Heron și William Heward, autorii cărții Applied Behavior Analysis, cu ocazia lansării traducerii în limba română a celei de-a doua ediții a acestei cărți. Academicieni și cercetători care au obținut numeroase premii, cei trei au pus la punct una dintre cele mai complete și complexe lucrări de specialitate în ABA, un manual care stă la baza formării tuturor specialiștilor BCBA din lume.

 

Pin It on Pinterest

Share This