Conducerea Universității din Bucureși a luat decizia ca în zilele de luni, 9 ianuarie 2017, și marți, 10 ianuarie 2017, activitățile didactice să se desfășoare conform orarelor stabilite.

Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, studenții care au domiciliul în afara Bucureștiului și nu se vor putea prezenta la cursurile programate în această perioadă, vor beneficia de motivarea absențelor.

În cazul în care există probe de verificare sau teste programate pentru zilele de luni și marți, acestea se vor desfășura la o dată ulterioară, stabilită de comun acord cu cadrele didactice.

Pin It on Pinterest

Share This