Asociaţia Română de Istorie a Presei, Universitatea ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla organizează cea de-a X-a ediţie a Congresului Naţional de Istorie a Presei, cu tema Tradiţii ale presei religioase din România. Congresul va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 31 martie-1 aprilie 2017.

Scopul major al Congresului jubiliar – se împlinesc zece ani de la înfiinţarea, la Cluj-Napoca, a Asociaţiei Române de Istorie a Presei – este acela de a stimula interesul comunităţii ştiinţifice în privinţa istoriei presei, de a încuraja cooperarea şi crearea unei reţele de cercetare în acest domeniu, precum şi de a asigura un cadru de dezbatere academică privind problemele cu care se confruntă istoria presei.

Conferinţa inaugurală va fi susţinută de Acad. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi se va intitula Reflectarea în presa contemporană a trecutului românilor.

Propuneri tematice:

  • Presa religioasă, de la începuturi până azi
  • Contribuţia unor personalităţi la dezvoltarea presei religioase
  • Presa ecleziastică, reper spiritual, ştiinţific şi cultural
  • Particularităţi culturale şi politice ale presei religioase
  • Limbajul presei religioase
  • Presa religioasă şi mediul on-line
  • Presa religioasă şi cenzura

Propunerile, în format electronic (MS Word, Times New Roman, 12p. /1,5r.), se trimit doamnei dr. Carmen Ţâgşorean (ccicarmen@yahoo.com) şi trebuie să cuprindă: un rezumat în limba română (între 300 şi 500 de cuvinte), un scurt CV şi formularul de înscriere.

Data limită pentru trimiterea rezumatelor este 1 martie 2017. Decizia consiliului științific va fi comunicată prin e-mail până la 5 martie 2017.

Lucrările acceptate pentru prezentare vor fi publicate într-un volum colectiv la Editura Presa Universitară Clujeană.

Termenul limită pentru trimiterea textului integral al intervenţiei este 15 aprilie 2017.

Taxa de participare: 50 RON.

Mai multe informații despre Congresul Naţional de Istorie a Presei pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This