A apărut la Editura Universității din București volumul ,,Moartea și lumea românească premodernă. Discursuri întretăiate”, publicat de Cristina Bogdan, conf. dr. și prodecan al Facultății de Litere a Universității din București.

Cartea ,,Moartea şi lumea românească premodernă. Discursuri întretăiate” constituie o analiză amplă a reprezentărilor morţii în spaţiul românesc, dar şi a emoţiilor care resuscitează şi amplifică contemplarea lumii şi a concretului pe care îl traversăm. Studiul Cristinei Bogdan reconstituie concepțiile despre moarte în lumea veche românească, utilizând ca surse documentare picturi din biserici vechi românești, reprezentări ale morții în iconografia din secolele XVIII-XIX, dar și surse folclorice și literare.

Cele nouă capitole ale cărții ,,Moartea şi lumea românească premodernă. Discursuri întretăiate” redau fenomenul morții, un tabu convertit în disciplină științifică, prin prisma unei analizei socio-culturale a acestuia. Lucrarea Cristinei Bogdan se concentrează asupra descompunerii unor contexte culturale sau a unor fracturi epistemologice care explică amploarea şi decompresia afectelor legate de evenimentul mortuar. Cartea urmăreşte conversiunile sensibilităţii individului în contextul reprezentărilor morţii din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea pînă la analiza formelor de decantare emoţională pe care lumea contemporană le menţine.

Riturile de prag antrenează voinţa şi dinamica comunităţii, iar racordul cu entitatea unei lumi ce redevine temporar deschisă pentru a reuni viii cu morţii, într-o reiniţiere a graniţelor de aici şi de dincolo, se constituie ca un raport de tensiune în studiul Cristinei Bogdan. Modernitatea a redistribuit structura emoţională de fond a comunităţilor vechi, legitimând forme mixte, reale şi virtuale de înţelegere şi de arborare a doliului, cu precădere prin semantizarea mediilor noi: tehnologia spaţiilor virtuale a permis prelucrarea continuă a funcţiei fotografiei, anulând simbolic disoluţia individului şi conservând-o în noi formate de identitate socială.

Cartea Moartea și lumea românească premodernă. Discursuri întretăiate poate fi achiziționată de la Librăria Universității din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12) sau online de pe site-ul Editurii Universității din București aici.

Pin It on Pinterest

Share This