Agenția Universitară a Francofoniei sprijină organizarea de evenimente științifice în Europa Centrală și de Est cu scopul de a promova știința în limba franceză. Sprijinul adus rețelelor academice și științifice multiplică cooperarea universitară francofonă, contribuind astfel la influența internațională și la consolidarea solidarității și a schimbului de cunoștințe între instituțiile academice.

Persoanele interesate de obținerea sprijinului Agenției Universitare a Francofoniei pentru organizarea unei manifestări științifice pot consulta documentul de prezentare și formularul de depunere a candidaturii. Dosarele de candidatură trebuie depuse la Direcția Regională a Agenției Universitare a Francofoniei din Europa Centrală și de Est sau într-una din locațiile sale, din zonele geografice în care se desfășoară evenimentul.

Selectarea aplicațiilor prevede o apreciere a oportunității regionale a evenimentului și o evaluare științifică.

Data limită de depunere a cererilor este de cel puțin 3 luni înaintea începerii manifestării științifice.

Ca parte a acestei misiuni specifice, Agenția Universitară a Fracofoniei are ca obiective principale:

– participarea oamenilor de știință din regiune și aducerea unei contribuții la eveniment;

-editarea și difuzarea documentelor în limba franceză (de preferință digital);

– utilizarea limbii franceze la conferințe multilingve (traducere, interpretariat, etc).

Rezultatele selecțiile vor fi puse la dispoziția solicitanților prin e-mail.

Mai multe detalii despre organizarea unei manifestări științifice în Europa Centrală și de Est în 2017 pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This