Comisia Fulbright Româno-Americană și Universitatea din București organizează o prezentare a oportunităților de studiu și de cercetare în Statele Unite, prin programul de burse Fulbright. Evenimentul va avea loc luni, 3 aprilie 2017, începând cu ora 11:00, în Amfiteatrul Odobescu al Facultății de Litere din Universitatea din București (Strada Edgar Quinet, nr. 5-7).

Prezentarea se va concentra asupra Programului „Fulbright Student Award 2018-2019”, pentru studii de masterat sau de cercetare doctorală (non-degree) la universități din Statele Unite ale Americii. Evenimentul vizează transmiterea de informații persoanelor interesate cu privire la metodele de aplicare, finanțare, domeniile de studiu/cercetare, criteriile de selecție, precum și documentele necesare pentru înscriere.

Bursa „Fulbright Student” vizează toate disciplinele, exceptându-le pe cele clinice, și se adresează absolvenților, masteranzilor, studenților în an final de licență și doctoranzilor români, de la universități acreditate de stat sau particulare.

Mai multe detalii despre Bursele Fulbright Student 2018-2019 pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This