Contemporary Literature Press a publicat volumul Lidia Vianu Translates Daniel Thomas Moran Here in the Afterlife. Aici, în viața de după. Acest volum de poeme de Daniel Thomas Moran publicat în limbile engleză și română face parte din seria Lidia Vianu Translates.

Volumele acestei serii apar atât online, la Contemporary Literature Press, cât și pe hârtie, la Editura Integral. Seria va consta din scriitori englezi traduși în limba română și scriitori români traduși în limba engleză. Toate aceste volume vor fi publicate sub formă de texte paralele.

Daniel Thomas Moran s–a născut la New York. A publicat nouă volume de poezie, în 20 de țări. Cel mai recent volum este A Shed for Wood, și a apărut în Irlanda, la Salmon Poetry, în anul 2014. În Austria a publicat Looking for the Uncertain Past, la Poetry Salzburg, în anul 2006. A fost Poet Laureate în Suffolk County, NY.

A practicat medicina dentară. În prezent este Arts Editor pentru The Humanist magazine, care apare la Washington, DC. Cântă la muzicuță, tobă și pian în Windham Swing Band.

Volumele din această serie sunt publicate sub auspiciile Universității din București, ale British Council, Institutului Cultural Român și Uniunii Scriitorilor din România. Câțiva dintre poeții englezi din această serie au lucrat cu masteranzii Lidiei Vianu la traducerea Antologiei de poezie contemporană româneascăhttp://editura.mttlc.ro/contemporary-romanian-poetry.html. Această colaborare a devenit în timp un mecanism de traducere eficient. Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan a devenit un brand în traducerea literaturii din și în limba engleză.

Anul trecut, MTTLC a împlinit zece ani de activitate. În semn de recunoaștere, instituțiile care îl sprijină au ajutat–o pe Lidia Vianu, directoarea programului, să organizeze un prim Masterclass de traducere literară, la care au fost invitați șase poeți englezi să lucreze cu masteranzii MTTLC la traducerea poeziei românești în limba engleză. A doua ediție a întâlnirii se va desfășura anul acesta între 8–14 mai, și se va ocupa de traducerea prozei.

Lidia Vianu Translates. Daniel Thomas Moran: Here in the Afterlife. Aici, în viața de după a fost lansat oficial miercuri, 1 martie 2017. Volumul poate fi consultat și descărcat aici.

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website–ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați–vă Editurii,  lidia.vianu@mttlc.ro.

 

Pin It on Pinterest

Share This