Secțiunea Științe Sociale a Institului de Cercetări al Universității București (ICUB) organizează, vineri, 10 martie, masa rotundă cu tema „Angajare, angajabilitate și forme alternative de muncă în rândul foștilor deținuți”. Dezbaterea va avea loc pe data de 10 martie 2017, începând cu ora 10:00, în sediul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din Șoseaua Panduri, nr. 90, Sala de consiliu.

Plecând de la rezultatele proiectului de cercetare “Etnografia tranzițiilor la deținuți”, derulat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, în parteneriat cu Universitatea din Oslo, Secțiunea Științe Sociale a Institului de Cercetări al Universității București invită persoanele interesate la o discuție pe tema ocupării forței de muncă în rândul foștilor deținuți.

Lipsa sau inadecvarea calificărilor profesionale, lipsa unor strategii de ocupare, decuplarea de piața muncii, distanța dintre deținuți, stat și piața muncii, munca la negru și subcontractarea, vulnerabilitatea ocupațională și economică, cazierul judiciar, lipsa unei narațiuni ocupaționale sau profesionale, stigmatizarea și auto-stigmatizarea reprezintă doar câteva dintre problemele cu care se confruntă foștii deținuți odată cu liberarea din penitenciar.

Institului de Cercetări al Universității București își propune ca această întâlnire să ofere ocazia unei discuții aplicate și documentate despre strategiile multiple folosite de foștii deținuți pentru a deveni activi din punct de vedere economic. Pornind de la aceste realități obiective sau subiective, echipa proiectului a alcătuit o listă de recomandări și sugestii, menite să crească șansele de ocupare ale foștilor deținuți.

Informații suplimentare pot fi obținute de la Andrada Istrate, la adresa andrada.istrate@gmail.com

Pin It on Pinterest

Share This