Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București organizează un nou seminar Medieval Europe and Beyond cu tema ”Accountability: medieval to modern”. Seminarul se va desfășura sub forma unei mese rotunde, luni, 20 martie 2017, începând cu orele 17:00, la sediul IRH-ICUB (Str. Dimitrie Brândză, nr. 1).

În cadrul mesei rotunde cu tema ”Accountability: medieval to modern” vor fi dezbătute subiectele propuse de următoarele lucrări: Murray, Reason and Society (1978), J. Sabapathy, Officers and Accountability (2014) și J. Soll, The Reckoning (2014).

Organizatorii seminarului Medieval Europe and Beyond sunt Marian Coman, lector la Universitatea din București și cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Române ,,Nicolae Iorga”, și Ionuț Epurescu-Pascovici, cercetător la New Europe College. Mai multe detalii despre organizatorii acestui seminar pot fi accesate aici.

Acest grup de cercetare este adresat istoricilor, cercetătorilor din domeniul științelor sociale și filosofilor care sunt interesați să discute despre ultimele descoperiri din studiul Europei medievale. Sunt încurajate comparații între Europa Latină, Bizanț și Islam, și între antichitatea târzie, Evul Mediu și perioada modernă timpurie. Grupul de cercetare nu este limitat la medievaliști, ci este deschis și pentru colegii din alte domenii.

Este din ce în ce mai clar că explicația timpurie a continuității directe dintre reformele instituționale medievale și nașterea statului modern ar trebui să fie modificată în moduri semnificative, dar o înțelegere nuanțată a instituțiilor și a practicilor medievale rămâne esențială pentru plasarea modernității politice europene în perspectivă istorică. Tema de anul acesta, From Lordship to State, trasează atât diversitatea formelor politice medievale și, mai specific, traiectoria organizărilor politice medievale de la senioritățile epocii post-carolingiene la regatele centralizate ale Evului Mediu târziu.

Întâlnirile bilunare vor include discuții despre ultimele oportunități de cercetare, lecturi ale surselor primare, seminarii metodologice și prezentări ale lucrărilor în curs. Lecturile vor fi puse la dispoziție în avans. Limbile de lucru sunt limba română și engleză.

Fiecare an academic este dedicat unei teme generale.

Tema pentru anul 2016/2017 este From Lordship to State.

Mai multe informații despre seminarul Medieval Europe and Beyond pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This