Cercul Ştiinţific Studenţesc de Climatologie şi Protecţia Mediului Aerian (CŞSCPMA) funcţionează în cadrul Departamentului de Meteorologie şi Hidrologie al Facultăţii de Geografie, din noiembrie 2012, și în fiecare an organizează, printre alte activități, celebrarea Zilei Mondiale a Meteorologiei.

Ziua Mondială a Meteorologiei este sărbătorită anual la 23 martie, începând din anul 1961, reprezentând intrarea în vigoare a Convenţiei ONU care a transformat vechea Organizaţie Meteorologică Internaţională (OMI) în Organizaţia Mondială de Meteorologie (OMM), dar şi pentru a face mai bine cunoscută şi apreciată activitatea Serviciilor Meteorologice şi Hidrologice Naţionale de către publicul larg din întreaga lume.

În cadrul evenimentului s-a realizat un scurt tur virtual prin istoria Organizaţiei Mondiale de Meteorologie şi a Zilei Mondiale a Meteorologiei. Datorită faptului că tema de anul acesta a fost „Să înţelegem norii”, participanții au încercat să fie şi ei „cu capul în nori”… doar pentru a-i înţelege mai bine.

Alături de membrii cercului au fost profesorii coordonatori și reputatul meteorolog previzionist Dumitru Baltă, absolvent și vechi colaborator al Facultății de Geografie a Universității din București.

Cu prilejul acestui moment, Organizaţia Mondială de Meteorologie a lansat o ediţie actualizată a Atlasului Internaţional al Norilor în format digital, online, după 30 de ani de la ultima revizuire, cuprizând sute de imagini cu nori, dar şi alte informaţii despre fenomenele meteorologice deosebite. Atlasul este „un adevărat tezaur, incluzând câteva clasificări care cuprind norul de tip volutus – un nor-rulou, trenă de condensare – o trenă de vapori de apă produsă uneori de către avioane, şi norul asperitas – un nor ondulat” (OMM – mesajul Secretarului General, 2017).

Mai multe detalii despre celebrarea Zilei Mondiale a Meteorologiei se pot vizualiza la adresa: http://geo.unibuc.ro./201703/buletin_informativ_15.pdf.

Pin It on Pinterest

Share This