În zilele de 24, 26 și 27 aprilie 2017, Centrul de Studii Israeliene „Goldstein Goren“,  Centrul de Studii Ebraice al Universității din București și Institutul Cervantes, în colaborare cu Ambasada Spaniei în România, în parteneriat cu  Ambasada Turciei în România și Federația Comunităților Evreiești din România organizează cea de-a patra ediție a Zilelor Culturii Sefarde la București. Manifestarea va avea loc la sediul Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38, București). Evenimentul, deja tradițional în spațiul cultural românesc, va beneficia în acest an de prezența unor personalități de prestigiu în studiul culturii sefarde.

Deschiderea evenimentului Zilele Culturii Sefarde la București va avea loc luni, 24 aprilie 2017, începând cu ora 18:00. La deschidere vor lua cuvântul Rosa María Moro de Andrés, directoarea Institutului Cervantes la București, Aurel Vainer, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, E.S. Osman Koray Ertaș, Ambasadorul  Republicii Turce la București și dr. Felicia Waldman, conferențiar la Universitatea din București.

Evenimentul va continua cu proiecția filmului documentar Turkish Passport (regia: Burak Arliel, Turcia, 2011, v.o, turcă, subtitrare engleză).

Miercuri 26 aprilie 2017, începând cu ora 18:00, sunt programate Vernisajul expoziției Bucureștiul Sefard: 500 de ani de istorie in imagini, la care prezintă dr. Felicia Waldman și dr. Anca Tudorancea, secretar științific la Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România și Conferința Istoria muzicii sefarde susținută de Karen Gerson Sarhon, coordonatoarea Centrului de Studii Sefarde Turco-Otomane de la Istanbul.

Tot miercuri va avea loc masa rotundă Istoria sefarzilor din Balcani și Imperiul Otoman ajunși în România, la care participă: Karen Gerson Sarhon – Centrul de Studii Sefarde Turco-Otomane (Istanbul); Carol Iancu – Universitatea Paul Valery, Montpellier; Mark Weitzman – Centrul Simon Wiesenthal (New York) și Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului; Felicia Waldman și Anca Tudorancea.

În ultima zi a  Zilelor Culturii Sefarde la București, joi, 27 aprilie, va avea loc, de la ora 18:00, prezentarea expoziției individuale Anca Halfon Mircea, la care prezintă Felicia Waldman. Evenimentul se va încheia cu un concert klezmer și ladino, susținut de Bucharest Klezmer Band și Maia Morgenstern.

Karen Gerson Sarhon este coordonatoarea Centrului de Studii Sefarde Turco-Otomane din Istanbul, editoarea suplimentului în ladino El Amaneser și una dintre personalitățile culturale cele mai implicate în apărarea culturii iudeo-spaniole.  Absolventă a Departamentului de Limbă și Literatură Engleză a Universității Bogaziçi din Istanbul, a unui Master în Psihologie socială la aceeași universitate și a unui master în lingvistică la Universitatea Reading, Marea Britanie, Karen Gerson Sarhon este profesoară de engleză la Universitatea Bogaziçi și unica prezență feminină în grupul muzical „Los Pasharos Sefaradis“.

Carol Iancu este profesor la Universitatea Paul Valery din Montpellier, directorul Școlii de Înalte Studii ale Iudaismului din Franța. Este autor a numeroase studii consacrate istoriei evreilor și relațiilor internaționale, traduse în franceză și engleză, printre care Evreii din România (1919-1938). De la emancipare la marginalizare, Hasefer, 1996; Shoah în România. Evreii în timpul regimului Antonescu (1940-1944), Polirom, 2001; Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din Antichitate până în zilele noastre, Hasefer, 2005; Poeme (cu pseudonimul Tristan Janco și desene de Tudor Banuș), Apostrof, Cluj, 2006; Evreii din România (1866-1919). De la excludere la emancipare, Hasefer; Alexandre SafranO viață de luptă, o rază de lumină, Hasefer, 2008. Alexandru Safran și Șoahul neterminat în România. (1940-1944), Hasefer, 2010.

Mark Weitzman este director pentru Afaceri Guvernamentale şi al Forţei Speciale împotriva urii şi terorismului din cadrul Centrului „Simon Wiesenthal”, New York, SUA și reprezentant  al Alianței  Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA). Este membru în Comisia de experți OSCE privind libertatea religioasă și de credință și co-președinte al Grupului de Lucru privind Relațiile Internaționale al Forumului Global asupra Antisemitismului. Este autorul mai multor studii și volume asupra antisemitismului și câștigătorul National Jewish Book Award pentru cea mai bună antologie despre antisemitism, în 2007.

Mai multe informații despre Zilele Culturii Sefarde la București pot fi obținute de la Departamentul Cultură al Institutului Cervantes la adresa de mail cultbuc@cervantes.es.

Intrarea la eveniment este liberă,. Locurile sunt în număr limitat. Pentru rezervări, puteți trimite un mesaj pe adresa cultbuc@cervantes.es.

 

Pin It on Pinterest

Share This