Programul de masterat în Economie Comportamentală, cu predare în limba engleză, înființat în urmă cu trei ani la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, este singurul program de studii de acest tip din România.

Masteratul își așteaptă candidați pentru a forma, la nivel național, o a patra generație de economiști comportamentali. În linie cu opiniile vehiculate la nivel internațional despre cerințele pieței muncii, programul construiește competențe privind analiza deciziilor, între abordarea cantitativă susținută de cunoștințele aplicate statistico-econometrice și cea interdisiciplinară oferită de viziunea integrată a teoriilor economice cu principii psihologice și rezultate experimentale.

În momentul de față, specializarea Economie Comportamentală este unică în țara noastră, oferind absolvenților un avantaj competitiv bine definit și perspective noi de carieră prin noutatea și aplicabilitatea informațiilor.

Interesul pentru implementarea principiilor economiei comportamentale se observă pe numeroase paliere, de la mediul de afaceri, pentru a crea valoarea adăugată organizațiilor și consumatorilor, conform unui raport Ernst and Young, la politicile publice (OECD a lansat la 1 martie 2017 un ghid cu 100 de studii de caz pe această temă), oferind totodată inspirație și suport pentru dezvoltarea antreprenoriatului.

,,Începând din anul 2014, programul a atras absolvenți de la diferite facultăți – științe economice, psihologie, sociologie, matematică sau științe politice, caracterizați de un interes comun în a înțelege mai bine deciziile și comportamentele economice. De la scurta propunere de cercetare realizată pentru examenul de admitere și până la lucrarea finală de disertație, masteranzii sunt provocați în permanență să identifice aspecte critice în deciziile individuale și organizaționale, pe care să le analizeze apoi în mod științific și să propună soluții potențiale pentru îmbunătățire”. (Conf. univ. dr. Rodica Ianole-Călin, coordonator al programului de master Economie Comportamentală)

,,În epoca precedentă, când oamenii erau mai preocupați de măsurarea terenurilor, oricărui student care intra la o facultate foarte bună i se cerea să știe ceva trigonometrie. Astăzi e mai mult decât necesar să avem cunoștințe de bază despre calculul probabilităților, statistica și analiza deciziilor.” (Lawrence Summers, fost președinte al Harvard University)

Pin It on Pinterest

Share This