Universitatea din București va acorda vineri, 12 mai 2017, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului Manfred Nowak, cel mai apreciat expert în domeniul drepturilor omului în mediul academic internaţional. Ceremonia se va desfășura la Palatul Facultății de Drept (Bd. M. Kogălniceanu, nr. 36-46, București), sala „Petre Antonescu”, începând cu ora 10:00.

Începută în urmă cu mai multe decenii, activitatea didactică a profesorului Nowak este remarcabilă. Acesta este profesor la Universitatea din Viena, director ştiinţific al programului de master dedicat drepturilor omului şi director al Şcolii Doctorale Inter-Disciplinare  „Împuternicire prin drepturile omului”. Profesorul Nowak este profesor invitat la University of Stanford şi director al European Inter-University Centre (EIUC) Veneţia, centrul care grupează 41 de universităţi europene, printre care şi Universitatea din Bucureşti. De asemenea, Manfred Nowak a fost profesor invitat de drepturile omului la Raoul Wallenberg Institute of Human Rights and Humanitarian Law din cadrul Universităţii din Lund, director al Institutului Olandez de Drepturile Omului al Universităţii din Utrecht, profesor asociat la Columbia University, London School of Economics, Universitatea din Amsterdam, Institutul de Drept Public şi Internaţional al Universităţii din Bielefeld.

Profesorul Nowak este autor a peste 600 de publicaţii în domeniul drepturilor omului, editor şi membru al comitetului ştiinţific al unor prestigioase reviste, cum ar fi Netherlands Quarterly of Human Rights, Austrian Review of International and European Law, BIM Human Rights Study Series, European Yearbook on Human Rights, Taiwan Human Rights Journal. Toate publicaţiile ştiinţifice relevante în domeniul drepturilor omului beneficiază de expertiza profesorului Nowak, fie în calitate de autor, fie în cea de editor sau membru al comitetului ştiinţific. Activitatea de cercetare a profesorului Nowak nu constă doar în latura editorială, ci are şi o dimensiune concretă, prin definirea, coordonarea şi participarea la programele de cercetare ale Institutului ”Ludwig Boltzmann” de Drepturile Omului din Viena, instituţie pe care o conduce.

Manfred Nowak deține și o bogată experienţă practică. Una dintre cele mai importante funcţii pe care le-a deţinut, din perspectiva aportului la contribuţia teoretică în domeniul drepturilor omului, este cea de Raportor Special al ONU în domeniul torturii şi a altor tratamente crude, inumane şi degradante, poziţie deţinută în perioada 2004 – 2010. În această calitate Manfred Nowak a efectuat misiuni în Georgia, Mongolia, Nepal, RP Chineză, Iordania, Paraguay, Nigeria, Togo, Sri Lanka, Indonezia, Danemarca, Republica Moldova, Guineea ecuatorială, Uruguay, Kazahstan, Jamaica, Papua Noua Guinee, Grecia. Rapoartele şi contribuţiile sale au făcut ca domeniul să capete deplină consistenţă. Profesorul Nowak a avut contribuţii remarcabile referitoare la interzicerea torturii în contextul drepturilor omului.

În plus, Manfred Nowak a fost implicat și în crearea Agenţiei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, un pas extrem de important pentru felul în care UE se raportează la această problematică, fiind în prezent vice-preşedinte al Management Board-ului acestei agenţii. Experienţa practică a profesorului Nowak mai include poziţiile de preşedinte al Comitetului Internaţional de Monitorizare al pactului privind Drepturile Civile şi Politice al ONU, membru al Reţelei UE de Experţi Independenţi în domeniul Drepturilor Omului, expert ONU în domeniul persoanelor dispărute, consultant al Comisarului ONU pentru Drepturile Omului, membru al delegaţiei Austriei la Comisia ONU de Drepturile Omului, judecător al Camerei de Drepturile Omului pentru Bosnia – Herţegovina, stabilită prin Acordul de pace de la Dayton, fiind ales în această poziţie de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.

Prin oferirea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea din Bucureşti celebrează o personalitate cu totul remarcabilă, unul dintre cei mai străluciţi exponenţi ai luptei pentru drepturile omului, o persoană care a reuşit să combine experienţa practică cu abordările teoretice într-un mod exemplar. Universitatea din București este onorată să-i confere profesorului Manfred Nowak distincția de Doctor Honoris Causa, în semn de recunoaștere a meritelor sale în dezvoltarea domeniului drepturilor omului.

 

Pin It on Pinterest

Share This