Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO, administrat de Universitatea din București, devine și în acest an spațiul de desfășurare pentru programul educațional de voluntariat. Oferta ,,Voluntariat 2017” cuprinde noi proiecte de educație non-formală, organizarea de evenimente precum ,,Săptămâna Europeană a Geoparcurilor”, ,,Zilele Geoparcului”, ,,Festivalul Dinozaurilor” și ,,Ziua Vulcanilor”, amenajarea și inaugurarea de expoziții și puncte de vizitare, dar și ghidaje la obiectivele de vizitare ale Geoparcului.

De altfel, aceasta a fost și tema întâlnirii de primăvară a Voluntarilor pentru Geoparc, găzduită de Colegiul Național ,,I. C. Brătianu” din orașul Hațeg. Ceea ce au făcut până acum și ceea ce își propun să facă în continuare au fost câteva dintre argumentele prin care, în cadrul întâlnirii, voluntarii și-au propus să se promoveze în fața colegilor lor și să îi convingă să li se alăture.

Două noi proiecte educaționale care vor fi derulate în această vară în Geoparc mizează pe creativitatea și implicarea actualilor, dar și a viitorilor voluntari.

,,Casa Pietrelor” este un proiect derulat de Asociația Wild Roots care își propune realizarea unui nou spațiu de vizitare și interpretare în Geoparc, în localitatea Ohaba – Sibișel (comuna Râu de Mori), menit să dezvăluie vizitatorilor legăturile dintre ,,lumea nevie” (geodiversitatea) și ,,lumea vie” (biodiversitatea). Materialele utilizate la realizarea acestui spațiu vor fi exclusiv ecologice constând în piatră, lut, lemn, pământ și iarbă. Ele vor fi dispuse astfel încât să prezinte succesiunea stratelor în natură, plecând de la roca mamă – fundația de piatră și până la stratul fertil (pământul), împreună cu iarba care va acoperi întregul edificiu. De asemenea, ,,Casa Pietrelor” va deveni un spațiu dedicat activităților non-formale și a celor care au în prim plan agricultura ecologică. Pe toată perioada de desfășurare a proiectului vor avea loc workshop-uri, cursuri de formare și aplicații practice pe tema relației dintre geodiversitate și biodiversitate.

,,Călătoria lui Andi Andezit prin arii protejate și geoparcuri internaționale” este proiectul Asociației Drag de Hațeg care îl are în prim-plan pe Andi Andezit, mascota Casei Vulcanilor creată de Voluntarii pentru Geoparc. Cu ajutorul lui Andi Andezit, voluntarii își propun să promoveze Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Destinația de Ecoturism Țara Hațegului – Retezat, în 20 de geoparcuri membre ale Rețelei Globale UNESCO a Geoparcurilor și în 10 destinații de ecoturism din România. Aventurile lui Andi Andezit, ilustrate de fotografii de pe parcursul călătoriei sale, vor putea fi aflate de toți cei care vor participa pe 24 august 2017 la evenimentul ,,Ziua Vulcanilor”. În acest fel, proiectul își propune să promoveze singurul geoparc UNESCO din România și, în același timp, să promoveze în Țara Hațegului geoparcuri UNESCO din alte țări, precum și alte destinații de ecoturism. Pe parcursul derulării proiectului vor avea loc diverse activități educaționale, un concurs de desen și amenajarea unei expoziții având ca temă călătoria lui Andi Andezit.

Pe baza celor două proiecte va continua și în acest an formarea unui nou grup de elită: Ambasadorii Geoparcului. 15 voluntari vor participa la o tabără de formare în urma căreia să fie în măsură să reprezinte Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și comunitatea locală în proiecte și schimburi de experiență derulate la nivel local, național și internațional. De altfel, Ambasadorii Geoparcului, inițiat în 2016, este în prezent un exemplu de bune practici în cadrul Rețelei Europene a Geoparcurilor, fiind considerat un model ce urmează să fie aplicat și în alte geoparcuri UNESCO.

Cele două proiecte, dar și întreaga ofertă de activități și evenimente ale Geoparcului vor fi prezentate în cursul săptămânii viitoare și în cadrul unei întâlniri cu elevii Școlii Gimnaziale Sântămăria Orlea, unul dintre partenerii educaționali de tradiție ai Geoparcului.

Datorită proiectelor și activităților de educație nonformală, numărul tinerilor interesați să se alăture voluntarilor pentru Geoparc este, în ultimii ani, din ce în ce mai mare. Pe lângă posibilitatea de a se implica în activități practice și pline de creativitate, munca voluntarilor este apreciată prin adeverințe și certificate de voluntariat emise de Universitatea din București și recunoscute la nivel internațional.

Proiectele ,,Casa Pietrelor” și ,,Călătoria lui Andi Andezit prin arii protejate și geoparcuri internaționale” sunt finanțate de Fundația pentru Parteneriat și Mol România și au fost desemnate câștigătoare în urma unui concurs de proiecte desfășurat la nivel național. Proiectele se derulează cu sprijinul partenerilor: Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului al Universității din București, Asociația Femeilor din Sântămăria – Orlea, Wilderness Research and Conservation, Școala Gimnazială Sîntămăria – Orlea, Agenția de Protecție a Mediului Hunedoara, Asociația de Ecoturism România, Asociația de Turism Retezat și Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală.

Pin It on Pinterest

Share This