În luna decembrie a acestui an, Centrul de Limbi Străine al Universităţii din Bucureşti organizează o nouă sesiune de examinări în vederea obţinerii Certificatelor Europene Lingvistice,  tip E.C.L., cu valabilitate nelimitată.

Duminică, 9 decembrie 2017, au loc testările pentru limba engleză, germană, franceză, maghiară, italiană, spaniolă, română, poloneză, slovacă, sârbă, rusă, bulgară, cehă, croată și ebraică.

În acest sens, elevii de liceu, din an terminal sau din clasele a X-a sau a XI-a, își pot echivala din timp rezultatele probei C la bacalaureat (evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie intenaţională) în cinci limbi: engleză, germană, franceză, spaniolă, italiană, conform Ordinului de Ministru nr. 5905/2016.

În anul 2018, examenul de bacalaureat se va desfășura diferit față de cel din anul 2017. Astfel, în data de 29 ianuarie 2018 încep deja înscrierile candidaților la prima sesiune de examen, iar proba C/evaluarea competențelor lingvistice se desfășoară în perioada 21 – 22 februarie 2018.

Elevii din București interesați de examene ECL, pot contacta Centrul de Limbi Străine al Universităţii din Bucureşti la numărul de telefon 021.312.54.54 sau la sediul centrului din Schitu Măgureanu, nr. 1, et. 2. Pentru elevii din alte centre din ţară, aceștia pot accesa detalii referitoare la calendar și la modele de teste online la adresa web a Centrului Naţional E.C.L.: http//:ecl.org.ro.

Având o valabilitate nelimitată, testele sunt recunoscute în ţările membre ale Consorţiului European și se adresează tuturor celor interesați de aprofundarea cunoștințelor lingvistice în una dintre cele 15 limbi străine. Certificarea E.C.L. constituie un document util la angajare, promovare în carieră sau studii.

Pin It on Pinterest

Share This