Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, The British Council, Institutului Cultural Român și Uniunii Scriitorilor din România, a lansat volumul Joseph Conrad. Victory, tradus în limba română de Ștefan Mălaimare și editat de C. George Sandulescu și Lidia Vianu.

,,Conrad a învățat engleza la Marsilia, când era aproape la maturitate. A plecat din Polonia la 16 ani și a ajuns cel mai bun stilist englez. Victorie (1915) este ultimul lui roman. Este o carte enigmatică, așa cum este, în foarte mare măsură tot ceea ce–l înconjoară pe Joseph Conrad, (pe numele lui adevărat Józef Teodor Konrad Korzeniowski, 1857–1924). De ce tocmai engleza? Cum a învățat–o? Știm, de pildă, că, deși marinar, Conrad nu a învățat niciodată să înoate. Cu cine a învățat engleza, nu știm.

Încerc să refac povestea acestui roman, gândindu–mă la oamenii care l–au citit, la coincidențele din viața lor… Puțin înainte de Victory, Conrad publica în 1912, în Last Essays, un eseu despre viitorul Constantinopolului, orașul lui Constantin, the jewel of the Balkans and once the only luminous spot through nearly five centuries of European night… Un tânăr născut la cumpăna dintre Rac și Leu (21 iulie, ultimul deceniu din veacul al XIX–lea) pleacă trimis de tatăl lui, funcționar important în cadrul Commission Européene du Danube de la Sulina, la liceul american din Constantinopol, Robert College.

Fiul lui, căruia i–a transmis bucuria limbilor străine, și mai ales a limbii engleze, observă, o generație mai târziu, că tatăl său nu și–a scris numele pe nicio altă carte în afară de aceasta: Victory. În amintirea tatălui care nu mai era, el mi–a pus în mână acest roman magic. L–am citit la 19 ani, mi–am scris lucrarea de diplomă având ca subiect opera lui Joseph Conrad.

Iată–mă cu aproape jumătate de veac mai târziu, întrebându–mă încă, la fel ca liceanul din Constantinopol, fără îndoială, și la fel ca profesorul meu, care mi–a pus cartea în mână (pentru că ea nu se studia la cursuri): de ce Victorie? A cui victorie? Când? Asupra cui? Cine învinge în povestea enigmatică a unui bărbat și a unei femei, a relației dintre doi oameni morali și doi bandiți ucigași? A cui să fie Victoria și ce câștigă oare învingătorul?

Pro captu lectoris habent sua fata libelli. Cărțile își au destinul lor, care depinde de priceperea cititorului… Sperăm că cititorii acestui volum vor duce întrebarea mai departe. În mod sigur, nu răspunsul este esențial aici…” (Lidia Vianu, director al Editurii pentru Literatură Contemporană)

Volumul  ”Victory” de Joseph Conrad poate fi consultat și descărcat aici.

Pin It on Pinterest

Share This