În perioada 13-15 septembrie 2017 Universitatea din București a găzduit reuniunea anuală a Rețelei Internaționale a Catedrelor Senghor pentru Francofonie (RICSF). Creată în 2003, RICSF numără astăzi 18 catedre și alte 4 catedre asociate găzduite în universități de prestigiu răspândite pe patru continente: Europa, Africa, America de Nord și Asia.

Prima zi a reuniunii, deschisă de Rectorul Universității din București, a fost consacrată unei dezbateri – cu participarea reprezentanților UNESCO și a celor ai Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) – pe tema ,,Universitatea Viitorului”. Dezbaterea a fost animată de Riel Miller, Director al Serviciului de prospectivă al UNESCO și de Sandra Coulibaly-Leroy, Directoare adjunctă a Serviciului de prospectivă al OIF.

În ziua de 14 septembrie 2017 s-a desfășurat la Villa Noël-CEREFREA, sub egida Universității din București și a RICSF, colocviul intitulat ”Les Nouveaux Visages de l’Afrique.” Acest colocviu a marcat inaugurarea Institutului de Studii Africane al Universității din București și a fost onorat cu prezența Rectorului universității, Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, a Directorului CEREFREA, Prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, a Directorului Biroului pentru Europa Centrală și de Est al AUF, D. Mohamed Ketata, a Directoarei Biroului Europa Centrală și de Est al OIF, D-na Rennie Yotova, precum și a mai multor ambasadori ai țărilor africane care au reprezentanțe diplomatice la București.

Ultima zi a lucrărilor, 15 septembrie 2017, a fost consacrată analizei și programării activităților RICSF, alegerii noului birou executiv și a Președintelui RICSF. Profesorul Jean-François Simard, titular al Catedrei Senghor la Université du Québec, a fost reales în funcția de Președinte al RICSF.

Pin It on Pinterest

Share This