Universitatea din București marchează 500 de ani de la reforma protestantă. Marți, 31 octombrie 2017, UniBuc găzduiește în Palatul Facultății de Drept un concert și o expoziție.

Concertul începe de la ora 18:00 în Aula Magna, fiind interpretat de o formație corală, care va susține un concert de muzică din perioada Reformei.

Pe parcursul întregii zile a evenimentului, va fi expusă în holul Facultății de Drept o colecție impresionantă de traduceri și manuscrise, aparținând Societății Biblice Interconfesionale din România, într-o expoziție cu titlul ,,Reforma – un singur Cuvânt, mai multe traduceri”.

La eveniment sunt invitați reprezentanți ai comunității academice a Universității din București, personalități ale vieții culturale și politice din România, specialiști în teologie, sociologie, științe politice și filosofie din țară, care vor aduce în discuție relevanța Reformei, nu doar din punct de vedere teologic, dar și ca moment al transformărilor sociale, culturale și tehnologice.

Concertul completează sesiunea de comunicări științifice dedicată reformei protestante. Supranumită revoluție spirituală, reforma este percepută ca hotarul dintre Evul Mediu și momentul emancipării sociale, culturale și tehnologice a Europei, începând cu secolul al XVI-lea. Astfel, reforma nu se definește exclusiv din perspectivă religioasă, ci constituie unul dintre cele mai remarcabile evenimente care au marcat Europa. În acest context, în cadrul manifestării științifice, desfășurate la sediul Facultății de Teologie Baptistă (Str. Berzei, nr. 29), vor avea loc prelegeri și discuții care analizează reforma protestantă din perspective multiple. Sunt invitați să susțină prelegerile profesori ai UniBuc și ai altor universități și institute teologice baptiste din țară, în intervalul orar 08:30-14:15.

Evenimentul ,,Reforma 500” este organizat de Facultatea de Teologie Baptistă a Universității din București, în colaborare cu Institutul Teologic Baptist din București.

Pin It on Pinterest

Share This