Vineri, 10 noiembrie 2017, Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București găzduiește conferința Rethinking Disease. New Theoretical Foundations For Clinical Treatment.

Evenimentul aduce laolaltă domenii interdisciplinare în care se intersectează psihiatria și filosofia, medicina și disciplinele umaniste, scopul fiind acela de a propune noi moduri de a concepe categoriile psihiatrice din perspectiva post-psihiatriei.

Astfel, conferențiarii vor privi dincolo de abordările clinice explicative tradiționale ale bolii, spre un mod de îngrijire clinică centrat pe persoană, construit prin asimilarea de cunoștințe relevante din sociologia cunoașterii, antropologia medicală, fenomenologie, metafizică și artă. Informații complete despre vorbitori, dar și despre temele abordate de aceștia în cadrul conferinței pot fi consultate aici.

O parte esențială a conferinței o constituie discuția amplă, de tip masă rotundă, de la finele prezentării lucrărilor, când publicul auditor este invitat să dezbată temele majore introduse de vorbitori, dar și dificultățile, limitele, avantajele, dezavantajele, utilitatea perspectivelor propuse și fezabilitatea transferului acestor noi resurse teoretice în practica clinică.

Conferința este de interes pentru o gamă largă de specialiști în medicină, psihiatrie, filosofie, psihologie clinică sau cercetători interdisciplinari, la granița dintre medicină și științele sociale sau umaniste.

Evenimentul este organizat de către dr. Alexandra Pârvan (Universitatea din Pitești) și de prof. Jennifer Radden (University of Massachusetts, profesor invitat SSU-ICUB).

Informații suplimentare despre conferința ”Rethinking Disease. New Theoretical Foundations For Clinical Treatment” pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This