Editura Universităţii din Bucureşti va fi prezentă și anul acesta la Târgul Gaudeamus – Carte de Învățătură, de miercuri până duminică, în perioada 22–26 noiembrie 2017, în cadrul Consorţiului Universitaria (Pavilionul Central Romexpo, parter, stand 23).

Caravana EUB aduce în atenţie cele mai recente apariţii ale Editurii Universității din București din domeniile ştiinţe ale naturii, ştiinţe exacte, litere române şi străine, ştiinţe socio-umane şi, totodată, îşi invită cititorii la numeroase evenimente.

De miercuri până sâmbătă, Editura Universității din București aduce în atenția cititorilor săi mai multe lansări de carte, la care vor participa autori deja consacrați ai editurii, cadre didactice ale UB, precum şi alţi specialişti din diverse domenii. Programul complet al lansărilor de carte găzduite în cadrul Târgului Gaudeamus poate fi consultat aici.

De asemenea, Caravana EUB va fi prezentă cu volume de specialitate, potrivit unei tradiţii anuale, la cel de-al 17-lea Colocviu Internaţional al Departamentului de Lingvistică ,,Variaţie în română şi în limbile romanice”, găzduit de Facultatea de Litere a Universității din București, vineri, 24 noiembrie 2017, începând cu ora 10:00 (str. Edgar Quinet, et. 1).

Pin It on Pinterest

Share This