„Zilele Carierei”, evenimentul organizat de Universitatea din București, prin Departamentul de Consiliere și Orientare pentru Carieră, în parteneriat cu AIESEC, a adus față în față traineri din companii naționale și internaționale, cadre didactice și studenți.

Sub deviza „Tu ştii ce vrei să faci?”, pe parcursul a trei zile (20 – 22 noiembrie) au fost organizate workshop-uri și activități non-formale care să pună ordine în ideile participanților. Gratuit și dedicat studenților Universității din București, evenimentul a ajuns, anul acesta, la cea de-a șasea ediție, iar organizatorii promit că în 2018 se vor întoarce cu forțe proaspete.

Unilever, BRD, GfK sau Canopy au fost doar câteva dintre companiile care le-au oferit studenților insighturi din piața muncii sau chiar posibilitatea de a le descoperi singuri, prin ofertele de job-uri pe care le-au propus. Teme precum „CV-ul şi scrisoarea de intenţie: o provocare?” sau „Cum să te foloseşti de era digitală pentru a-ţi mări şansele de angajare” au reușit să-i țină pe participanți în priză.

Nu au lipsit nici sesiunile de întrebări şi răspunsuri, iar partea interesantă vine şi din faptul că, în acest an, nu doar studenţii au avut întrebări pentru speakeri, ci şi viceversa. De altfel,  partea de networking a evenimentului i-a antrenat pe studenți și i-a făcut pe traineri să-și dorească să revină și la edițiile viitoare.

Inedit a fost și modul în care o studentă a Facultății de Administrație și Afaceri a vrut să ne împărtășească părerea despre eveniment. Întrebată cum i s-au părut speakerii, temele și atmosfera celor trei zile pline de insighturi din piața muncii, Raluca Vașniuc a ales să acorde emoticoane pentru fiecare prezentare, mai ales în contextul în care majoritatea discuțiilor au făcut referire la Mileniali. Astfel, zâmbetele au fost cele care au câștigat detașat lupta, semn că evenimentul a atins acele subiecte care o interesau pe Raluca, studentă în primul an la Administrație Publică.

Într-o societate în care schimbările se petrec cu o viteză imposibil de imaginat, capacitatea studenților de a fi proactivi și de a anticipa cerințele pieței muncii este o cerință vitală pentru a se putea dezvolta în carieră. Devenite deja o tradiție, „Zilele Carierei” sunt un eveniment organizat de Universitatea din Bucureşti care are drept scop facilitarea accesului studenților pe piața muncii și crearea unei relaţii dinamice, de cooperare, între mediul universitar şi cel privat.

Articol realizat de Ioan Miclea, stagiar în cadrul Direcției de Comunicare, Relații Publice și Marketing

 

Pin It on Pinterest

Share This