Universitatea din București va acorda miercuri, 8 noiembrie 2017, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului Peter Dahlgren, unul dintre cei mai cunoscuți experți în științele comunicării. Ceremonia se va desfășura la Palatul Facultății de Drept (Bd. M. Kogălniceanu, nr. 36-46, București), în sala „Constantin Stoicescu”, începând cu ora 14:00.

Profesorul Peter Dahlgren a marcat evoluţia şi dezvoltarea societăţii şi a mediului științific prin construcțiile teoretice referitoare la rolul mass-media în construirea spațiului public și întărirea democrației.

Importanţa contribuției sale la dezvoltarea științelor comunicării a condus la traducerea în română, între primele titluri teoretice din acest domeniu oferite publicului autohton, a două volume de referinţă, „Jurnalismul și cultura populară” (Polirom, 2001) și „Televiziunea și spațiul public” (Comunicare.ro, 2005). Contribuția adusă de Dahlgren la nivel internațional este evidențiată și prin participarea la peste 30 de conferințe internaționale, în calitate de keynote speaker, precum și prin susținerea a aproximativ 100 de prezentări în cadrul acestora.

Peter Dahlgren a publicat 7 cărți și 129 de articole și a coordonat 6 lucrări și numeroase alte capitole în diverse volume. Dahlgren a contribuit și la realizarea unor prestigioase enciclopedii în științele comunicării: Encyclopedia of Political Communication, The Sage Encyclopedia of Political Communication, The International Encyclopedia of Communication, Blackwell Encyclopedia of Sociology, International Encyclopedia of the Social and Behavioral Sciences.

Opera ştiinţifică a profesorului Peter Dahlgren se individualizează prin efortul de a realiza o sinteză teoretică în măsură să desprindă studiul relației dintre mass-media și spațiul public de cadrul normativ al primei construcții teoretice elaborate de marele filosof german Jurgen Habermas. Întreaga sa operă de cercetare se concentrează pe analizarea seriilor de transformări ale spațiului public, transformări datorate schimbărilor din mass-media: deschiderea sferei publice către forme de exprimare simbolice și lărgirea acesteia prin oportunitățile oferite de Internet.

Profesorul Peter Dahlgren a absolvit cursurile Bucknell University, Pennsylvania (1967) și programele de master de la International Graduate School, Stockholm University (1968) și International Communication, American University (1970). Titlul de doctor în științe sociale l-a obținut în anul 1977 la City University of New York, iar în anul 1985 a obținut abilitarea la Stockholm University.

De-a lungul carierei sale didactice, profesorul Peter Dahlgren a predat la Stokholm University (1980–1997), la Lund University (1997– prezent; din 2010 în calitate de professor emeritus) și la Queens College, City University of New York (1975–1980). De asemenea, a fost visiting professor la Université de Paris 3 (2009), Université de Grenoble 3 (2009 – catedra Unesco), Annenberg School of Communication, University of Pennsylvania (2007), Libra Università di Liungue e Communicazione (ILUM), Milano (2002), Institute Français de Presse, l’Université de Paris 2 (2001), Department of Journalism and Media, Rhodes University, Grahamstown, South Africa (1996), Dept. of Film and Media Studies, University of Stirling, Scotland (1992) și Dépt. De Communication, l’Université du Québec à Montréal (1983).

Peter Dahlgren este membru în “Editorial Board” al celor mai importante reviste științifice din domeniul științelor comunicării, Critical Studies in Media Communication, Digital Journalism, International Journal of Electronic Governance, Journalism Studies, Javnost/The Public, Media, Culture & Society, Questions de Communication, Reseaux, The European Journal of Cultural Studies, și expert în comitetele științifice ale unor importante organisme internaționale de finanțare a cercetării, European Science Foundation Networking Programme: Evaluator for competition, The Baltic Sea Foundation, Humanities and Social Science Research Council: Political science and media studies, The Wahlgren Foundation: media studies, Humanities and Social Science Research Council: Political science and media studies, The Wahlgren Foundation: media studies, Economic and Social Science Research Council, National research councils of Norway, Denmark, and Belgium.

Pentru abordarea inovativă a unor aspecte fundamentale ale relației dintre media, noile tehnologii și democrație, profesorul Peter Dahlgren a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Université de Lorraine, Metz, Franța, și premiul Fundației Wahlgren pentru opera sa în domeniul științelor comunicării.

De asemenea, profesorul Peter Dahlgren a sprijinit dezvoltarea cercetării în științele comunicării din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității din București, prin participarea la colocviile științifice internaționale organizate și prin consilierea și dialogul cu tinerii doctoranzi ai FJSC.

Prin oferirea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea din Bucureşti celebrează unul dintre cei mai importanți experți în relația dintre media, noile tehnologii și democrație, Peter Dahlgren. Universitatea din București este onorată să îl primească în comunitatea sa academică.

Pin It on Pinterest

Share This