A fost lansat apelul la candidaturi pentru seminarele Harvard Institute for World Literature (IWL). În 2018, sesiunea IWL va avea loc la Universitatea din Tokyo, în Japonia, în perioada 2 – 26 iulie 2018.

Seminarele IWL sunt destinate în egală măsură studenților doctoranzi, precum și cadrelor didactice universitare. În fiecare an, la sesiunile IWL iau parte aproximativ 150 de participanți din 35 de state, iar o treime dintre aceștia sunt cadre didactice universitare. Toate activitățile școlii de vară a IWL se desfășoară în limba engleză.

Programul din 2018 cuprinde seminare conduse de unii dintre cei mai importanți cercetători din domeniu la nivel mondial: Christopher Bush (Universitatea Northwestern), Pheng Cheah (Universitatea din Berkeley – California), David Damrosch (Universitatea Harvard), Wiebke Denecke (Universitatea din Boston), Ursula Heise (Universitatea din California), Mitsuyoshi Numano, (Universitatea din Tokyo), (Katharina Piechocki, Universitatea Harvard), Jing Tsu, (Universitatea Yale), Delia Ungureanu (Universitatea din București) și Zhang Longxi (Universitatea din Hong Kong).

Gazda evenimentului din 2018, prof. dr. Mitsuyoshi Numano de la Universitatea din Tokyo, a reușit să obțină un număr mare de locuri în hoteluri și hosteluri extrem de convenabile (aproximativ 800 de Dolari pentru întreaga lună de cazare) aflate în apropierea campusului unde vor avea loc toate activitățile legate de școala de vară. Pentru mai multe detalii cu privire la posibilitățile de cazare și de transport a participanților puteți găsi aici.

Persoanele interesate să participle la seminarele IWL sunt rugate să trimită, până pe 1 februarie 2018, un CV actualizat și un articol, capitol de teză de doctorat sau de carte (nu mai mult de 25 de pagini), ambele în limba engleză. Aplicanții de la instituțiile afiliate nu au nevoie de foaie matricolă sau de scrisoare de recomandare.

Formularul online pentru aplicare unde trebuie încărcate CV-ul, articolul/capitolul și, dacă e cazul, materialele pentru solicitarea unei reduceri sau scutiri de taxă, este disponibil aici.

Orice instituție afiliată cu Harvard IWL are dreptul la două locuri în program la jumătate din taxa de participare pentru cele patru săptămâni de program. Această taxă reprezintă taxa de școlarizare. În plus, IWL oferă posibilitatea aplicării pentru o a doua reducere de taxă sau pentru o scutire integral. Mai multe detalii cu privire la taxele de participare puteți găsi aici.

Cheltuielile legate de transport, cazare și masă sunt suportate de către participant.

Până pe 25 februarie 2018, toți aplicanții vor fi înștiințați cu privire la rezultatul aplicației lor. Comitetul de admitere al școlii de vară IWL va alege doi dintre aplicanții din partea Universității din București.

Harvard IWL este un program anual de patru săptămâni care are loc în fiecare an într-un alt loc de pe glob, revenind o dată la trei ani la Universitatea Harvard. Sesiuni precedente au avut loc în Beijing (2011), Istanbul (2012), Harvard (2013), Hong Kong (2014), Lisabona (2015), Harvard (2016) și Copenhaga (2017).

Pentru orice alte întrebări legate de procesul aplicării sau de formatul sesiunilor IWL, puteți solicita informații la adresa de e-mail: iwl@fas.harvard.edu

Toate informațiile legate de formatul seminarelor IWL precum și detaliile despre programul din 2018 sunt disponibile aici.

Pin It on Pinterest

Share This