Joi, 14 decembrie 2017, în cadrul Seminarelor Departamentului de Geologie va fi susţinută prezentarea cu titlul „Experienţa chiliană”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:00 în Amfiteatrul „Sabba Ștefănescu” al Facultății de Geologie și Geofizică (sala 2A, Palatul Universității din București, Bd. N. Bălcescu nr. 1, et. 2).

Situată la granția dintre activitate profesională şi turism, prezentarea „Experienţa chiliană”, susținută de lect. univ. dr. ing. Marius Mocuța, este construită în jurul unei experiențe inedite din cariera sa de geolog, ca angajat al unei companii de explorare-exploatare chiliene. În această perioadă, lect. univ. dr. ing. Mocuța a efectuat pentru un scurt timp activităţi de prospecţiune geologică preliminară pentru cupru şi fier, iar ulterior activitatea s-a axat în special pe exploatarea zăcămintelor de nitraţi şi iodaţi din zona deşertului Atacama.

Lect. univ. dr. ing. Marius Mocuţa este absolvent al Facultății de Geologie și Geofizică din Universitatea din București și în prezent activează ca lector în cadrul Departamentului de Inginerie Geologică al aceleiaşi facultăţi. Teza sa de doctorat, susţinută public în noiembrie 2006, a avut în vedere înţelegerea cauzelor şi evoluţiei proceselor de dezechilibru din Câmpul II de Sonde de la Ocnele Mari şi găsirea unor soluţii de dezamorsare.

A participant la peste 15 de contracte de cercetare, acoperind un spectru larg de probleme: studiul stabilităţii golurilor subterane formate în urma exploatării sării prin dizolvare, studiul dinamicii sistemelor acvifere regionale, evaluarea resurselor de apă subterană şi optimizarea captărilor de alimentare cu apă, impactul activităţilor industriale (în special miniere) asupra sistemelor acvifere, închideri de mine, hidrogeologie urbană.

Pin It on Pinterest

Share This