Miercuri, 13 decembrie 2017, începând cu ora 14:00, va avea loc în sala de conferinţe a Platformei de Cercetare în Biologie și Ecologie Sistemică (Splaiul Independenței, nr. 91-95, București) conferința „Oceanele, insulele și vulcanii din trecutul geologic al Carpaților din România”.

Ineditul demers al prof. Mihai Ducea are scopul principal de a scoate la lumină succesiunea de evenimente geologice care au dus la asamblarea Carpaților de-a lungul celor peste 550 milioane de ani, de când există roci în această zonă. În cadrul conferinței, prof. Mihai Ducea va trece în revistă modul în care s-au format Carpații, începând cu formarea unor insule vulcanice în apropierea polului Sud lângă o masă continentală (parte din Africa modernă).

Rocile Carpaților din România reprezintă produsele unor multiple procese geologice care au început acum aproximativ 550 milioane de ani. De fapt, insulele din care s-au format Carpații au fost atașate la un alt continent (Baltica) pentru a fi din nou afectate mai târziu de formarea unui alt ocean (Tethys). Închiderea acestuia a dus la ridicarea Carpaților de astăzi și la un număr de procese vulcanice, printre care și vulcanul activ Ciomadul, recent descoperit în Carpații Orientali.

Profesor de geologie în Departamentul de Geoștiințe al Universității din Arizona, prof. Mihai Ducea a absolvit cursurile Facultatății de Geologie a Universității din București în 1992. După terminarea facultății a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a urmat Masteratul la „Duke University” și a obținut doctoratul la „California Institute of Technology”.

Pin It on Pinterest

Share This