În perioada 11-17 decembrie 2017 Universitatea din București continuă proiectul „Săptămânile Internaționale ale Universității din București” (SIUB) prin organizarea unor evenimente dedicate culturii nordice.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la Palatul Facultății de Drept, luni, 11 decembrie, în Aula Magna (Bulevardul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).

La deschidere vor participa conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector al Universității din București, Anneli Lindahl Kenny (Ambasada Suediei în România), Päivi Pohjanheimo (Ambasa Finlandei în România), Laura Victoria Bernth-Andersen (Ambasada Regală a Danemarcei în România), Georgiana Pogonaru (Consulatul Onorific al Islandei în România) și conf. univ. dr. Carmen Vioreanu, cadru didactic la Departamentul de Limbi și Literaturi Germanice din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.

Prin acest eveniment, studenții Universității din București vor avea șansa să descopere elementele definitorii ale culturii nordice, luând parte la conferințe, workshop-uri, filme, spetacole de teatru, quiz walk (întrebări despre țările nordice) și multe alte activități interactive. Programul complet al Săptămânii Culturii Nordice la Universitatea din București poate fi consultat aici.

Săptămâna Culturii Nordice este organizată de Secția de Suedeză și Cercul de Studii Scandinave din cadrul Departamentului de Limbi și Literaturi Germanice, în colaborare cu Ambasada Suediei în România, Ambasada Finlandei în România, Ambasada Regală a Danemarcei în România, Consulatul Onorific al Islandei în România, ASLS, Teatrul Național București, Teatrul Odeon București și Nordic Film Festival.

Coordonatorul evenimentului este conf. univ. dr. Carmen Vioreanu, cadru didactic la Departamentul de Limbi și Literaturi Germanice din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.

Pin It on Pinterest

Share This