Universitatea din București își exprimă regretul la moartea istoricului, diplomatului, filozofului și romancierului Neagu Djuvara, personalitate distinsă a culturii naționale și unul dintre cei mai importanţi intelectuali români.

Născut la București în 1916, Neagu Djuvara a fost una dintre cele mai expresive voci care a sprijinit valori umaniste cum ar fi toleranța, libertatea de gândire și cea de expresie.

Licențiat în litere la Sorbona în anul 1937 și doctor în drept la Paris în anul 1940, Neagu Djuvara a obținut doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei în mai 1972. Comunitatea academică s-a îmbogățit cu prezența lui Neagu Djuvara începând cu anul 1991, când a devenit profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București.

Susţinător al cercetărilor dedicate istoriei românilor și, în special, filosofiei istoriei, Neagu Djuvara a scris peste 20 de volume de specialitate şi memorii, printre care se numără ,,Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations” (apărut la Paris în 1975 și premiat de Academia Franceză în 1976), ,,Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), ,,O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (1999), ,,Există istorie adevărată? Despre relativitatea generală a istoriei. Eseu de epistemologie” (2004) și ,,Amintiri din pribegie” (2005).

Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, Neagu Djuvara a trăit 45 de ani în exil, fiind un adversar al regimului comunist. Prin emisiunile sale de la Radio Europa Liberă, prin activitatea sa de secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români la Paris, dar și prin atitudinea sa publică, Neagu Djuvara a militat împotriva ideologiei ceauşiste.

Personalitate a culturii naționale, Neagu Djuvara s-a remarcat în tot ceea ce a făcut prin patriotism, prin pasiunea de a se dedica cercetării trecutului şi prin promovarea libertăţii ca valoare umană. Drept recunoaștere pentru întreaga sa activitate, Universitatea din București i-a conferit în octombrie 2012 titlul de Doctor Honoris Causa.

Încetarea din viață a lui Neagu Djuvara, la vârsta de 101 ani, înseamnă pentru cultura română pierderea unuia dintre ultimii reprezentanți ai spiritului de civilitate, distincție intelectuală și probitate morală de dinaintea instaurării dictaturii comuniste.

Pin It on Pinterest

Share This