Marți, 27 februarie 2018, Institutul de Cercetări al Universității din București, Secțiunea de Științe Sociale (SSS-ICUB) organizează conferința  Assessing the impact of the EU-RM Association Agreement. The Narrative of Change in Politics, Economics and Society, susținută de Igor Munteanu (conferențiar în cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei, Director al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”) și Mihai Popșoi (Specialist științe politice).

Evenimentul va avea loc începând cu ora 15:00, în Sala de Consiliu a Facultății de Sociologie și Asistență Socială (sediul din str. Schitu Măgureanu, nr.9, București).

Vorbitorii vor aborda în prezentările lor gradul de implementare al Agendei de Asociere Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în 2018, impactul restanțelor politice și electorale, care pot bloca drumul RM spre instituirea unei democrații emergente stabile, adică normale după standardele UE. Aceștia vor analiza progresele RM în materie de comerț, dependențele structurale care frânează dezvoltarea sustenabilă a economiei și statului, în contextul unor insecurități regionale acute.

Parteneriatul Estic (PaE) este cea mai ambițioasă politică a UE față de Vecinătatea Estică, o politică de prioritate care a suferit cu toate acestea numeroase schimbări de la debutul său din 2009. Conceptul inițial al UE pornea de la premisa că asistența extinsă acordată partenerilor săi estici (PaE) se va răscumpăra printr-o apropiere rapidă de standardele și capabilitățile UE: mai multe finanțări pentru dezvoltare socială și economică, programe mai ambițioase în scopul întăririi capacităților instituționale, înlesnirea accesului la piețele europene, sporire rolului Băncii Europene de Investiții (BEI) în susținerea investițiilor și atenția acordată mobilității umane, vor crea spații sincronizate modelului democratic. Dar Parteneriatul Estic nu promite perspective de aderare, lăsându-și partenerii într-o „ambiguitate constructivă” care nu sună de loc bine celor din urmă. Pe baza primelor reacții adverse, UE a căutat să adapteze politica Parteneriatului Estic (PaE) la specificul local printr-o mai mare diferențiere între parteneri, „mai mult pentru mai mult” (sprijin condiționat al UE de rezultatele și progresul partenerilor săi în reformele interne), dar și „mai puțin pentru mai puțin” (diminuarea simțitoare a sprijinului UE pentru guvernele implicate în cazuri de violare a drepturilor omului și a standardelor democratice). Conform Indicatorului de Integrare ”PaE-2017”, R. Moldova încă se mai află pe o poziție  de frunte, în special datorită regimului liber de vize și a comerțului avansat cu UE, comparativ cu Armenia, Azerbaijan și Belarus, dar pierde poziții în fața Georgiei și Ucrainei care sunt pe cale să preia întâietatea reformelor, ca urmare a declinului stării instituțiilor democratice, ritmul încetinit sau oprirea unor importante reforme economice și sociale, statul de drept și justiție.

Dr. Igor Munteanu este conferențiar la Academia de Studii Economice a Moldovei. Este Președintele Consiliului Administrativ al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” (IDIS), un think tank cunoscut pentru cercetările și studiile sale independente. Între 2010-2015, I. Munteanu a executat funcția de Ambasador E.P. al RM în SUA (septembrie 2010-iunie 2015), Canada (februarie 2011 – martie 2013) și Mexic (2010-2015). Până în 2010, I. Munteanu a fost Expert Independent al Consiliului Europei pentru Congresul Puterilor Locale și Regionale (2001-2008), participând cu regularitate la monitorizarea situației autonomiei locale și regionale în mai multe țări ale Consiliului Europei. I. Munteanu este autorul mai multor volume scrise în RM și în străinătate pe subiecte legate de politică externă, descentralizare, conflicte etnice și tranziție politică. Ultima carte semnată de I. Munteanu este „Politici publice complexe”, apărută în 2016 la Editura Cartier. De-a lungul carierei sale, I. Munteanu a pus bazele Revistei Arena Politicii, prima revistă de științe politice și afaceri internaționale (1996-2000), iar între 2007-2009, I. Munteanu a fost membru al Consiliilor internaționale ale Black Sea Trust Fund (BSTF) și Balkan Trust for Democracy (BTD). În 2002, I. Munteanu și-a susținut doctoratul în drept public. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova (USM) în 1989 și studii post-graduale în prima promoție a SNSPA (1990-1992). Între 1992 și 1994 a fost Consilier al Președintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur.

Mihai Popșoi este membru al Asociației pentru Politică Externă din Moldova, unde anterior a activat în calitate de expert asociat. Este doctorand în studii politice în cadrul Universității din Milano, specializat în europenizarea și democratizarea statelor din Parteneriatul Estic. A lucrat în calitate de analist politic în secția politico-economică a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova din 2010 până în 2014, iar anterior a activat în cadrul Centrului de Informare și Documentare privind NATO din Chișinău. Mihai Popșoi și-a făcut studiile de licență și masterat în relații internaționale la Universitatea de Stat din Moldova. Mai deține o diplomă de masterat în politici publice de la Universitatea York, Marea Britanie și Universitatea Central Europeană, Ungaria. Mihai Popșoi este consultant în domeniul evaluării riscurilor politice, oferind materiale analitice pentru think-tank-uri și companii occidentale precum: American Enterprise Institute, Foreign Policy Research Institute, Jamestown Foundation, IHS Markit, Newsbase etc. Are blog pe pagina ziarului Adevarul, dar și o pagină personală – MoldovanPolitics.com.  Pe 10 septembrie 2017, Mihai Popșoi a fost ales vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate din Republica Moldova, fiind responsabil de portofoliul relații externe.

Pin It on Pinterest

Share This