Joi, 22 februarie 2018, Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București (SSU–ICUB), organizează un Lunchtime Seminar cu tema Scalar implicatures with quantifiers in Romanian. Are children more logical than adults?, susținut de Adina Camelia Bleotu (bursier SSU-ICUB). Evenimentul va avea loc începând cu ora 13:30, în sala de seminar a SSU–ICUB (str. Dimitrie Brândză, nr. 1).

Adina Camelia Bleotu este asistent universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. A obținut titlul de Doctor în Lingvistică la Universitatea Ca’ Foscari, Veneția, cu teza “Towards a Theory of Denominal Verbs in English and Romanian”. Este interesată de teme precum verbe denominative, combinări, acorduri, interacțiunea dintre formele modale și negație, implicaturi scalare.

Lunchtime seminar este în prezent seminarul de cercetare al Secțiunii de Științe Umaniste a ICUB, în cadrul căruia membrii și cercetătorii asociați își pot prezenta lucrările. Acest seminar are loc în fiecare joi, între lunile octombrie și iunie. Seminarul începe la ora 13:30 cu un prânz informal, iar de la ora 14:00 cercetătorul are la dispoziție o oră pentru a-și prezenta lucrarea, urmată de o oră de dezbateri. Scopul acestui seminar este acela de a pune la dispoziție un mediu colegial, interdisciplinar și competitiv în care cercetătorii își pot testa ideile și perfecționa argumentele. Seminarul este deschis pentru membri ai Institutului și cercetători asociați, dar și pentru invitații acestora. Cei interesați să participe pot trimite un email la adresa humanities@icub.unibuc.ro.

Mai multe detalii despre Lunchime seminar pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This