Sâmbătă, 29 octombrie 2016, Universitatea din București în parteneriat cu Universitatea din Craiova organizează sesiunea specială „Noi paradigme pentru învățământul românesc”, în cadrul proiectului CNIV, Conferința Națională de Învățământ Virtual.
Evenimentul se va desfășura la sediul Facultății de Științe – Departamentul de Informatică a Universității din Craiova și va fi moderat de conf. univ. dr. Marin Vlada de la Universitatea din București, coord. proiecte CNIV & ICVL și prof. Radu Jugureanu, Director Departament AeL Educational Content, Siveco România.
Printre invitații speciali se va număra și prof. univ. dr. Vasile Baltac, președintele ATIC (Asociația pentru Tehnologia Informației și Comunicații din România), care va dezvolta tema „Revoluția digitală și profesiile umane”.
La eveniment vor participa și o serie de specialiștii în științele educației, cadrele didactice universitate, specialiști IT și managerii unităților de învățământ care au făcut cercetări în domeniul manualelor digitale, cadrele didactice din învățământul primar ce au testat la clasă utilizarea manualelor digitale apărute în anul 2014, profesorii de liceu ce au experiență cu elevii în utilizarea calculatorului la clasă sau în procesul învățării, precum și elevii și părinții ce doresc să-și exprime opiniile privind utilizarea manualelor digitale.
De peste 15 ani, conceptele de învățământ virtual și software educațional au fost invocate în toate demersurile pentru noi paradigme în învățămâtul românesc. Ințial, mulți au crezut că învățământul virtual este o înlocuire a „realității” metodelor de învățare tradițională. Prin apariția tehnologiilor și a limbajelor oferite de TIC, s-au consolidat conceptele menționate, și s-a realizat o schimbare a atitudinii față de procesul învățării, conducând la o mai mare atractivitate în învățare, motivare în demersul cunoașterii, și nu în ultimul rând, la înțelegerea fenomenelor, a proceselor, și la descoperirea căilor către dezvoltarea personalității personale.
Mai multe informații pot fi consultate pe site-ul proiectului CNIV.