Duminică, 23 octombrie 2016, între orele 16:00 și 19:00, în Curtea Interioară a Universității din București, se va pune în scenă piesa de teatru „CALUL ALB: scurtă istorie a urii 2016 – 1944” cu Ilinca Manolache, sub regia Ioanei Păun, text Smaranda Nicolau, sound Diana Miron și investigație Laura Ștefănuț.
Contextul piesei de teatru este următorul: în 2016, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Ion Ficior pentru crime împotriva umanității, comise pe vremea când era comandant al Coloniei de Muncă de la Periprava, din Delta Dunării. Ficior își primea deținuții călare pe un cal alb. Unii supraviețuitori încă visează că sunt striviți sub copitele acestuia. Octogenar, Ion Ficior a primit 20 de ani de închisoare, la mai mult de jumătate de secol după comiterea faptelor.
CALUL ALB este lupta unei generații care nu are amintirea relelor comise de torționarii legendari ai trecutului. Echipa proiectului își propune să despartă conștiința contemporană de actualii moralizatori, fie că sunt justiția, biserica sau statul.
„Comuna universitară – un spațiu al implicării” (CUB) este un proiect marca Miliția Spirituală în cadrul Urbaniada și susținut de ING. Comuna Universitară București este un proiect de advocacy și urbanism care vizează reconversia parțială a curții interioare a clădirii Universității din București din bd. Elisabeta 4-12, actualmente utilizată ca parcare, într-un spațiu comun, nereglementat, care să faciliteze socializarea studenților și interacțiunea acestora cu profesorii lor într-un cadru informal, propice dezvoltării gândirii critice, atitudinii civice și stimulării creativității.
Parteneri evenimentului sunt colectivul de arhitecți „Unulaunu”, Facultatea de Istorie – UB, Asociația Română de Istorie Socială – ARIS, Platforma de-clic.ro, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR, Asociația Studenților din Facultatea de Limbi Străine – ASLS, Asociația Philos, Asociaţia Studenţilor la Sociologie şi Asistenţă Socială- A.S-S.AS., Asociaţia Studenţilor la Psihologie si Ştiinţele Educaţiei – ASPSE.
Intrarea este liberă!