,,Cafeneaua critică” organizează şi în acest an, la finele celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, care a avut loc în perioada 21-30 octombrie 2016, o discuţie-bilanţ asupra evenimentului şi asupra teatrului românesc al perioadei. Întâlnirea va avea loc miercuri, 2 noiembrie 2016, între orele 19:30 și 21:00, la Club A, București (Str. Blănari, nr. 14). Invitaţii la eveniment vor fi echipa de organizare a Festivalului Național de Teatru, artişti participanţi la festival, critici de teatru, și regizorul Alexa Visarion, invitatul special al întâlnirii. Gazda evenimentului este Ion Bogdan Lefter.

În cadrul ediției din 2016 a Festivalului Național de Teatru  au fost lansate două cărţi despre cariera şi opera lui Alexa Visarion: ,,Alexa Visarion sau destinul vocaţiei”, coordonator: Elena Saulea, Editura Junimea, Iaşi, 2015 şi ,,Univers filmic Alexa Visarion. Jurnal de spectator” de Vasilica Bălăiţă, Editura Artes, Iaşi, 2016.

,,Cafeneaua critică” este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control şi, din toamna anului 2011, din nou la Club A. În stagiunea 2016-2017 întâlnirile cafenelei critice au loc miercurea seara. Invitaţii „stagiunii” 2016-2017 şi participanţii la discuţii sunt: Raluca Ciută, Roxana Bedrule, Andra Stoica (ArCuB), Svetlana Cârstean, Teodor Frolu (membri Curatorium Bucureşti 2021), Trevor Davis (consultant internaţional Bucureşti 2021) şi Claude Karnoouh, Radu Pitiş (despre Bucureşti 2021.Oraşul in–vizibil, proiect participant la competiţia pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene 2021, ediţia a 195-a).

Pin It on Pinterest

Share This