Centrul Regional Francofon de Cercetări Avansate în Ştiinţe Sociale al Universităţii din Bucureşti (CEREFREA Villa Noël) organizează vineri şi sâmbătă, 4 și 5 noiembrie 2016, începând cu ora 9:00, Colocviul internaţional ”Reluctant Heritage: Revisiting Museums and Memory Sites in Central and Eastern Europe in a Transnational Perspective”.
Evenimentul va avea loc la Villa Noël (Str. Emile Zola nr. 6, sector 1, Bucureşti) și va reuni 27 de cercetători din 14 ţări: Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Franţa, Austria, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Lituania, Albania, Finlanda şi România. Conferinţa este bilingvă, în engleză şi franceză, fără traducere simultană.
O istorie est-europeană zbuciumată şi segmentată a dat naştere unei istorii a muzeelor zbuciumate şi segmentate. Muzeele ţărilor din Europa Centrală şi de Est s-au găsit, în mai multe rânduri, în faţa unor alegeri dificile. La puţin timp după cel de-al doilea război mondial, a fost nevoie ca muzeele să îşi aducă la zi expoziţiile astfel încât să prezinte naraţiuni istorice radical diferite. Muzeele au trebuit să ascundă, literalmente, colecţii întregi care erau considerate, dintr-o dată, nepotrivite. După căderea comunismului, aceste colecţii au fost readuse în sălile muzeelor, chiar dacă o mare parte din istoria, din documentarea şi contextul lor fusese pierdută. Colecţiile comuniste au devenit apăsătoare, începând să fie ascunse sau chiar distruse. Colocviul îşi propune să exploreze specificităţile reacţiei la schimbarea politică şi socială în contextul muzeelor şi al siturilor de memorie.
Colocviul este susținut de următoarele instituții și proiecte: Facultatea de Ştiinţe Politice a Universității din Bucureşti, Institutul de Studii Avansate „New Europe College”, Bucureşti, Universitatea din Exeter şi Institut des Sciences Sociales du Politique, Paris, Museums and Controversial Collections. Politics and Policies of Heritage-Making in Post-Colonial and Post-socialist Contexts, proiect finanţat de Consiliul Naţional Român al Cercetării Ştiinţifice, CNCS – UEFISCDI, The Criminalization of Dictatorial Pasts in Europe and Latin America in Global Perspective, proiect franco-britanic finanţat de AHRC (Care for the Future) şi de Labex „Trecuturile în prezent”.
Pentru mai multe detalii, puteți consulta atât pagina web a conferinţei ”Reluctant Heritage: Revisiting Museums and Memory Sites in Central and Eastern Europe in a Transnational Perspective”, cât și pagina de facebook a evenimentului.