În perioada 18-19 noiembrie 2016 va avea loc la București Conferința Internațională History of Higher Education: Student Movements, Human Capital and Expert Culture. Conferința va avea loc la Facultatea de Istorie a Universității din București (Bd. Elisabeta, nr. 4-12).

Conferința va avea loc în cadrul proiectului de cercetare finanţat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice Planificare economică, învăţământ superior şi acumularea capitalului uman în România în timpul regimului comunist (1948-1989).

În deschiderea conferinței, Jan Sadlak (IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence, Paris) va prezenta prelegerea Universities in Central and Eastern Europe: Background of Inherited Systems and Its Present Characteristics.

Dezbaterile din cadrul conferinței vor fi organizate în mai multe paneluri:

Panel 1 – Expert Cultures and Cold War Transnational Encounters, prezidat de Bogdan Murgescu (Universitatea din București)

Panel 2 – Higher Education and Skills-Premium in the Labor Market, prezidat de Bogdan C. Iacob (New Europe College)

Panel 3 – Higher Education Graduates and Academic Careers, prezidat de Robert D. Reisz (West University Timisoara)

Panel 4 – Political opportunity structures for student unrest, prezidat de  Pusa Nastase (Yehuda Elkana Center, Central European University)

Panel 5 – Collective action within universities, prezidat de Gianni (Giovanni) Piazza (University of Catania).

Capitalul uman este considerat de un număr semnificativ de istorici economici și de teoria mainstream a dezvoltării ca un factor important de creștere economică. Obiectivul general al acestui proiect este acela de a scoate în evidență rolul învățământului superior ca un factor de dezvoltare economică în România în timpul perioadei comuniste. Pentru a atinge acest scop, proiectul are mai multe obiective operaționale, care urmăresc să clarifice următoarele chestiuni:

-relația dintre planificarea generală a dezvoltării economice și alocarea de locuri de studii pentru învățământul superior. Aceasta va include atât numărul total de locuri de studiu și distribuția lor pentru diferite domenii de studiu

-schimbări în cerințele de admitere și mecanismele de selecție pentru studenții din România în timpul comunismului

-procesul de luare a deciziei și mecanismele care au influențat educația superioară în România în timpul anilor 1980

-acumularea de capital uman prin învățământ superior în România comunistă

-consecințele planificării comuniste ale învățământului superior pentru piața de muncă post-comunistă

Proiectul va produce o cunoaștere importantă pentru istoria economică și socială a României în timpul comunismului, pentru procesele de planificare și de luare a deciziei în sistemul comunist. Va fi relevant de asemenea pentru dezbaterile curente privind metodele de a măsura capitalul uman în economiiile care nu sunt de piață.

Programul conferinței poate fi consultat aici.

Mai multe informații despre proiectul Planificare economică, învăţământ superior şi acumularea capitalului uman în România în timpul regimului comunist (1948-1989) pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This