Sâmbătă, 5 noiembrie 2016, începând cu ora 17:00, Editura Humanitas Fiction organizeză lansarea romanului O paranteză în timp a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

Evenimentul va avea loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta, nr. 38), iar alături de Jeanette Winterson, care va participa prin Skype, vor fi prezenți la eveniment Mihaela Anghelescu Irimia, profesor la Catedra de limba și literatura engleză şi director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din România, reputatul regizor, Victor Ioan Frunză, şi traducătoarea Vali Florescu. Moderatorul întâlnirii va fi criticul literar Andreea Răsuceanu. După dezbatere, talentaţii actori Corina Moise şi Alexandru Ion vor interpreta pentru public un fragment din roman.

Proiectul Hogarth Shakespeare a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will, şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări, la Editura Humanitas Fiction fiind coordonat de Denisa Comănescu. Lansată la iniţiativa editurii britanice Hogarth, seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Alături de Jeanette Winterson, care a ales în romanul său O paranteză în timp să imagineze în contemporaneitate piesa Poveste de iarnă, ceilalți scriitori implicați în proiect şi piesele lui Shakespeare pe care le-au ales sunt: Howard Jacobson, Neguţătorul din Veneţia, Anne Tyler, Îmblânzirea scorpiei, Margeret Atwood, Furtuna, Tracy Chevalier, Othello, Edward St Aubyn, Regele Lear, Jo Nesbø, Macbeth, Gillian Flynn, Hamlet.

În Poveste de iarnă, regele Siciliei, Leontes, orbit de gelozie, își învinuiește soţia, pe Hermiona, de adulter, bănuind că îl înșală cu Polixene. În O paranteză în timp, curtea lui Leontes e înlocuită de pieţele financiare de astăzi, Leontes devine Leo, un manager lipsit de scrupule, iar Hermiona e MiMi, o cântăreaţă de succes. Leo o acuză pe MiMi că ar avea o aventură cu Xeno, prietenul său din adolescenţă, creator de jocuri pe calculator, seducător şi cu o sexualitate ambiguă. Din momentul naşterii Perditei, presupus fruct al adulterului, drumurile tuturor se vor despărţi, iar consecinţele faptelor părinţilor vor reverba asupra destinelor celor tineri, într-un carusel nebunesc de întâmplări. Drumul vieţii Perditei va deschide o paranteză în timp, una pe care numai dragostea părintească o va mai putea închide în chip fericit.

Născută în 1959, la Manchester, Jeanette Winterson este crescută de o familie de evanghelişti penticostali, în orăşelul Accrington din Lancashire. La 15 ani, adolescenta, pe care părinţii o destinaseră unei cariere de misionariat în Africa, îşi părăseşte căminul. Pentru a-şi putea continua studiile, lucrează ca vânzătoare de îngheţată, îngrijitoare într-un ospiciu, asistentă a unui antreprenor de pompe funebre. Este admisă la Colegiul St Catherine din Oxford, unde absolvă cursuri de literatură engleză. Stabilită la Londra, publică în 1985 prima carte, cu o pronunţată tentă autobiografică, Portocalele nu sunt singurele fructe (Oranges Are Not the Only Fruit; Humanitas Fiction, 2008), care îi aduce Whitbread First Novel Award. Romanul Pasiunea (The Passion; Humanitas, 2006) este distins în 1987 cu John Llewelyn Rhys Memorial Prize, iar Sexul cireşilor (Sexing the Cherry, 1989; Humanitas Fiction, 2009), cu E.M. Forster Award. Următoarele romane – printre care Scris pe trup (Written on the Body, 1992; Humanitas Fiction, 2008), The PowerBook (2000), Lighthousekeeping (2004), aflat în 2005 pe lista scurtă la Commonwealth Writers’ Prize, şi Stone Gods (2007) – confirmă extraordinara originalitate şi forţa literară ale autoarei. A mai scris nuvele, cărţi pentru copii şi scenarii de film. În 2011 a publicat o carte de memorii, Why Be Happy When You Could Be Normal. O paranteză în timp (The Gap of Time) apare în 2015 ca prim roman al Proiectului Hogarth Shakespeare.

Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prelabile aici.

Pin It on Pinterest

Share This