Facultatea de Psihologie și Științele Educației a organizat în data de 15 noiembrie 2016 sesiunea informativă ”Dissociative Disorders and Functional Neurological Symptom (Conversion) Disorders after Mild Traumatic Brain Injury/Concussion”, susținută de dr. Angelica Stăniloiu – profesor la University of Toronto și în cadrul programului de master în Științe Cognitive OPEN MIND, Universitatea din București.
Prelegerea audiată de cadre didactice, doctoranzi, masteranzi şi studenţi la ciclul de licenţă, a fost structurată în trei secţiuni principale: (1) diagnosticarea, epidemiologia, patofiziologia, neurofiziologia şi neuroimagistica tulburărilor disociative (de conversie); (2) paradigme explicative pentru relaţia dintre leziunile cerebrale minore si tulburările disociative; (3) tratament, posibilităţi de reabilitare şi direcţii viitoare pentru abordarea acestor tulburări. Astfel, dr. Stăniloiu a atins subiecte precum problematica factorilor care afectează înţelegerea relaţiei dintre leziunile cerebrale minore şi tulburările disociative, sau nevoia implementării timpurii a unei abordări multidisciplinare de tip tratament şi reabilitare pentru a îmbunătăţi condiţia actuală sau evoluţia acestor tulburări.
Informaţiile au fost susţinute de studii de caz şi publicaţii de referinţă, iar la finalul sesiunii, participanţii au avut ocazia să adreseze întrebări şi să primească răspunsuri în cadrul unei discuţii interactive.
Mai multe informații despre activitatea de cercetare a Angelicăi Stăniloiu se pot consulta aici.
Informații suplimentare despre prelegerea ”Dissociative Disorders and Functional Neurological Symptom (Conversion) Disorders after Mild Traumatic Brain Injury/Concussion” pot fi obținute la următoarea adresă de email: raluca.tomsa@fpse.unibuc.ro.