Prof. Dr. Ion Văduva, Profesor Emerit al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București, împlinește 80 de ani. Cu profesionalism și dăruire, peste 55 de ani, și-a dedicat activitatea didactică și de cercetare matematicii și informaticii.
Începuturile cunoașterii
Prof. Dr. Ion Văduva s-a născut la 25 noiembrie 1936 în comuna Oteșani, jud. Vâlcea, dintr-o familie de țărani, ce „mi-au transmis adevăratele valori spirituale ale acestui popor, pentru care munca, cinstea și onoarea erau repere fundamentale, și care mi-au stimulat dorința de a învăța și de a cunoaște”. În perioada 1947-1950, ca elev la Gimnaziul Unic Horezu, a beneficiat de îndrumarea prof. Xenia Pancenco, refugiată din Basarabia, căreia îi datorează setea de cunoaștere profundă a disciplinelor fundamentale. În anii de liceu, la Râmnicu-Vălcea, unde erau profesori buni, a avut o pasiune pentru geometrie; ulterior, fiind student în anul I, a fost remarcat de acad. Gheorghe Vrânceanu, de la care „am beneficiat de o îndrumare atentă, chiar părintească, a acestui moldovean blajin, căruia îi datorez inițierea mea în activitatea științifică”.
În anul 1960 a absolvit Facultatea de Matematică și Fizică la Universitatea din București, cu lucrarea de licență „Spații cu conexiune afină constantă atașate unor algebre reale”, unde a avut profesori renumiți: O. Onicescu, Gh. Mihoc, M. Nicolescu, Gr. C. Moisil, D. Barbilian, N. Teodorescu, V. Vâlcovici. După absolvirea celor 5 ani de facultate, acad. Gh. Vrânceanu intenționa să-l angajeze asistent la Catedra de Geometrie, dar în acei ani, se cerea „un dosar de cadre curat”, ori se primiseră la facultate scrisori din satul natal că „are părinți reacționari ce refuzau să se înscrie la întovărășirea agricolă (până la urmă aceasta nu s-a mai constituit)”. Ca urmare, în toamna anului 1960, a obținut prin concurs un post de cercetător stagiar la noua secție „Probabilități și Statistică” de la Institutul de Matematică condus de acad. Simion Stoilow. Aici s-a bucurat de îndrumarea permanentă a acad. Octav Onicescu și a acad. Gheorghe Mihoc, și a căpătat o experiență complexă privind modelarea matematică, în urma activităților la diverse contracte cu beneficiari ai aplicațiilor statisticii matematice.
În anul 1964 își începe activitatea la noul înființat Centru de Statistică Matematică al Academiei, condus de acad. Gh. Mihoc, unde rezolvă multe probleme aplicative de matematică: optimizare mixtă, aplicații ale teoriei grafurilor, etc., pentru unele utilizând calculatorul italian Programma Olivetti 101 (memoria de 240 Bytes), ce a fost programat să realizeze diverse calcule statistice. În anul 1968 și-a susținut teza de doctorat „Contribuții la teoria estimațiilor statistice ale densităților de repartiție și aplicații” sub conducerea acad. Gh. Mihoc.
Discipol al acad. Grigore C. Moisil și contribuții la aplicațiile matematicii și informaticii
În anul 1969 a obținut diploma de Master of Science în „Automatic Computation”, după ce a absolvit cursul postuniversitar „Automatic Computation” la University of Manchester , Institute of Science and Technology (Anglia), ca urmare a bursei oferite de Guvernul României, acest lucru având un rol determinant în formarea și evoluția sa în activitatea din domeniul informaticii.
A fost conferențiar în perioada 1971-1991, după transfer de la Centrul de Statistică Matematică al Academiei, profesor în perioada 1991-2007, și profesor consultant din anul 2007. În perioada 1970-1993 a fost director tehnic și apoi director al Centrului de Calcul al Universității din București (CCUB)-fondat în anul 1962 de Gr. C. Moisil. În anul 1972, împreună cu Prof. Dragoş Vaida (la cererea Ministrului Învăţământului – Prof. Mircea Maliţa şi a Prof. Gr. C. Moisil) a definitivat un plan de învăţământ al Secţiei de Informatică, ce a fost înfiinţată în fiecare din cele cinci facultăţi de matematică din ţară, în octombrie 1972. În anul 1977 obține Premiul „Simion Stoilow” al Academiei Române. În perioada 1973-1982, la CCUB, a coordonat cursul postuniversitar internațional “Informatică și matematici aplicate în cercetarea științifică”, curs subvenționat de UNESCO.
Din anul 1971 a fost conducător de doctorat, conducând 63 teze de doctorat (22 sunt din alte țări), în perioada 1993-2007 a fost directorul Centrului de Cercetare în Informatică, iar în perioada 2000-2004 a fost prodecan la Facultatea de Matematică și Informatică. A fost membru în Consiliul Facultății (1971-1990, 1992-2004) și membru în Senatul Universității (1990-2004). Se bucură de o mare recunoștere internațională prin invitarea ca Visiting Researcher la: GMD-Bonn (Germany), Hamburg University (Germany), Sheffield Hallam University (U.K.), TU-Darmstadt (Germany), și prin comunicări științifice la conferințe internațioanale în: Marea Britanie, Germania, Austria, Cehia, Bulgaria, Rusia, Polonia, Ungaria, Italia, Spania, Franța, Belgia, Olanda, Elveția, Slovenia și Mexic. În anul 2015 primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova.
Ca unic autor, sau în colaborare a publicat 116 articole științifice, cărți și manuale de matematică și informatică-unele dintre ele fiind deschizătoare de drum în Romania. A ținut numeroase cursuri și seminarii: Analiză statistică multidimensională, Simulare și metoda Monte-Carlo, Modele stochastice de cercetare operațională, Sisteme informatice, Bazele informaticii, Informatică, Modelare și simulare, Modele stochastice computerizate, Fiabilitatea sistemelor software, Sisteme inteligente bazate pe cunoștințe incerte și imprecise, Modelare Fuzzy. A organizat peste 40 de ani Seminarul Științific „Modelarea stochastică și simulare”.
Centrul de Calcul al Universității din București (CCUB) – un reper marcant în istoria informaticii din Romănia
La ceas aniversar, trebuie să menționăm rolul primordial pe care l-a avut profesorul Ion Văduva, timp de 33 de ani, în calitate de director tehnic și director al Centrului de Calcul al Universității din București (CCUB) – un reper marcant în istoria informaticii din Romănia, pentru dezvoltarea și promovarea informaticii în România, prin formarea multor generații de informaticieni la Facultatea de Matematică a Universității din București. A fost un colaborator al acad. Grigore C. Moisil (1906-1973) – considerat părintele informaticii românești, fondator al CCUB în anul 1962, ce are contribuții importante în apariția informaticii românești, prin pregătirea diverșilor specialiști în utilizarea calculatorului american IBM 360/30 cu care se dotase, în anul 1968, Facultatea de Matematică-Mecanică.
„În trimestrul al treilea al anului 1968, Guvernul României a hotărât să cumpere sistemul IBM 360/30, care a fost atribuit următorilor 3 proprietari: CCUB (Ministerul învăţământului); Comisia Naţională de Informatică (forul guvernamental care coordona Informatica în ţară) şi Ministerul Agriculturii. Costul întregii instalaţii a fost de 638.000 USD. Aceasta era o sumă mare, deoarece calculatoarele erau considerate tehnologii înalte, prohibite a fi accesate de către ţările de după Cortina de fier, cum era România. Suma a fost achitată în proporţie de 2/3 de către Comisia Guvernamentală şi 1/3 de către Ministerul Învăţământului, urmănd ca ulterior Ministerul Agriculturii să cumpere, cu cota sa, echipamente hardware pentru extinderea configuraţiei (adică discuri magnetice, imprimante, maşini de perforat cartele şi altele)” afirmă prof. Ion Văduva.
Despre Gr. C. Moisil, profesorul Ion Văduva își amintește că “În vara anului 1969 Comisia Guvernamentală de Informatică a organizat o întâlnire cu toţi managerii Centrelor de calcul din ţară. La ședinţă (cred că pe nedrept) Moisil a fost aspru criticat pentru ca nu folosea eficient calculatorul IBM. Cum Moisil era un om mândru, s-a supărat şi şi-a anunțat demisia de la CCUB. Probabil, el a sperat că Decanul Facultăţii de Matematică, prietenul său de o viaţă, Acad. Nicolae Teodorescu nu-i va accepta demisia. Dar, datorită presiunilor politice demisia i-a fost aprobată. După demisie Moisil a fost foarte afectat”. La conducerea CCUB a rămas în mod onorific acad. Nicolae Teodorescu -decan, până în februarie 1970, când Comisia Guvernamentală i-a cerut domnului Ion Văduva să preia funcţia de Director Tehnic, deoarece fusese bursier al Guvernului la Universitatea din Manchester, unde obţinuse titlul de Master of Science in Automatic Computation.
În întreaga sa activitate științifică și didactică, Prof. Dr. Ion Văduva a dat dovadă de devotament, transparență, corectitudine, standarde academice relevante, a militat pentru promovarea și ajutorul tinerilor valoroși, promovarea și sprijinul activităților de utilizare a calculatoarelor, fiind unul din pionierii informaticii românești.
Aniversarea Prof. dr. Ion Văduva va avea loc în ziua de 9 decembrie 2016, începând cu ora 13:00, la Casa Universitarilor – Universitatea din București.
Mai multe detalii la: http://www.c3.cniv.ro/?q=2016/vaduva.