Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a lansat o competiție pentru proiecte de cercetare adresate tinerilor cercetători – proiecte de cercetare postdoctorală.

Competiția 2016 are drept scop sprijinirea tinerilor cercetători, doctori în științe, care doresc să își dezvolte o carieră profesională independentă de cercetare în instituții de cercetare din România, în vederea stimulării excelenței științifice în cercetarea românească. Proiectul urmărește să ofere sprijinul financiar și logistic necesar tinerilor doctori în științe, pentru efectuarea în țară a activității de cercetare și promovarea cercetării fundamentale avansate, cu rezultate la standarde internaționale.

Propunerea de proiect trebuie să fie dezvoltată de un cercetător numit director de proiect supervizat de un mentor. Directorul de proiect trebuie să fie doctor în științe, având titlul de doctor obținut în urmă cu cel mult 4 ani, iar proiectul trebuie să se desfășoare într-o organizație de cercetare din România.

Durata proiectului este de minim12 luni și de maxim 24 de luni.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare pentru ambele proiecte este 10 ianuarie 2017.

Pachetul complet de informații referitoare la Proiecte de cercetare postdoctorală – Competiție 2016 este disponibil aici.

Pin It on Pinterest

Share This