Universitatea din București, în parteneriat cu Asociația FDP – Protagoniști în educație, au implementat proiectul CLIMAT: Managementul conflictelor în școală, derulat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Conferința de închidere a proiectului va avea loc miercuri, 21 decembrie 2016, ora 12:00, în Sala „Petre Antonescu” a Palatului Facultății de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).
Proiectul CLIMAT: Managementul conflictelor în școală a avut ca scop dezvoltarea unei strategii de reducere a nivelului de conflictualitate și violență în școlile românești prin promovarea unui sistem de peer-mediation la nivel național.
Parcursul proiectului a inclus un studiu amplu referitor la fenomenologia, cauzele și prevalența conflictualității și a violenței în școlile românești (școli generale, licee, școli de arte și meserii), cuprinzând metode calitative și cantitative, studii de documente, finalizat printr-un raport.
Proiectul a prevăzut consultarea factorilor implicați în reducerea conflictualității (consilieri, mediatori, specialiști în educație, experți în probleme ale rromilor, asistenți sociali), în vederea elaborării unei strategii pilot de mediere, prezentată în sesiuni de lucru cu factori de decizie. Programul pilot a fost implementat într-un număr de școli identificate, pentru corecția strategiei pe baza datelor culese in timpul pilotării.
Importanța proiectului CLIMAT a constat în propunerea unei politici de reducere a violenței în școli prin mediere, furnizarea metodologiilor finale de implementare și realizarea unei ample campanii de conștientizare, atât la nivelul factorilor de decizie, cât și în instituțiile de învățământ din România.
Agenda conferinței de închidere a proiectului CLIMAT: Managementul conflictelor în școală poate fi consultată aici.
Prin granturile SEE și Norvegiene, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia contribuie la reducerea disparităţilor sociale şi economice şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu ţările beneficiare din Europa. Alte trei țări cooperează îndeaproape cu UE prin Acordul privind Spațiul Economic European (SEE).
Pentru perioada 2009-14, Granturile SEE și Granturile Norvegiene ajung la 1,79 miliarde de euro. Norvegia contribuie cu aproximativ 97% din finanțarea totală. Granturile sunt disponibile pentru ONG-uri, instituții de cercetare și academice și sectorul public și privat din cele mai noi 12 state membre ale UE, Grecia, Portugalia și Spania. Există o cooperare vastă cu entităţile statelor donatoare, iar activităţile pot fi puse în aplicare până în 2016.
Principalele domenii de sprijin sunt protecţia mediului şi schimbările climatice, cercetarea şi bursele, societatea civilă, sănătate şi de copii, egalitatea între sexe, justiţie şi patrimoniu cultural.