Facultatea de Filosofie a Universității din București și Colegiul German Goethe organizează în perioada 31 martie – 1 aprilie 2017 conferința națională ,,Pot face copiii filosofie ?”. Conferința este un eveniment deschis tuturor celor care doresc să știe mai mult despre Philosophy for children (P4C), chiar și numai din simplă curiozitate, indiferent dacă aparțin mediului academic, cultural sau publicistic, dacă sunt părinți, ori viitori părinți, dacă sunt mai tineri sau mai în vârstă. Vorbitorii invitați la conferință vor susține expuneri în plen.
Comitetul organizatoric al conferinței invită participanții cu interese de studiu în domeniul Philosophy for children să propună prezentări de circa 15 minute pentru următoarele secțiuni tematice:
- P4C și filosofia academică
- Metode și modele P4C
- P4C și gândirea critică
- P4C și educația socială
- P4C în afara școlilor
- Experiența predării P4C ca disciplină opțională în școlile din România
Propunerile pot fi trimise prin email la adresa mb.filosofie@gmail.com, până la data de 1 martie 2017. Propunerile de prezentare vor fi redactate într-un document Word și vor include în mod obligatoriu titlul, un rezumat de circa 400 decuvinte și 3-4 cuvinte cheie. Întrucât propunerea de prezentare va fi supusă procesului de peer-review, documentul atașat nu trebuie să conțină date de identificare a autorului. Odată cu propunerea va fi trimisă, într-un document separat, și o scurtă prezentare personală care va include afilierea instituţională, domenii de interes, publicații și date de contact. Răspunsul de acceptare sau de respingere va fi oferit prin email în termen de 10 zile de la data primirii propunerii.
Participanții la Conferință vor avea posibilitatea să asiste la lecții de Cultură civică, în care se folosesc metode specifice P4C, concepute de studenții de la Facultatea de Filosofie, în cadrul practicii pedagogice desfășurate la Colegiul German GOETHE.
Ceea ce de vreo cincizeci de ani încoace numim „Filosofie pentru copii”, adesea folosind prescurtarea P4C (de la Philosophy for children) este însă destul de diferit de filosofia studiată în universitate sau în colegii, cu care cei mai mulți dintre noi suntem familiarizați. Într-o lecție de P4C se cultivă plăcerea copiilor de a se mira și de a pune întrebări mai degrabă decât capacitatea lor de asimilare a unor cunoștințe filosofice. Scopul nu este formarea de viitori cercetători în filosofie, ci de caractere rezonabile și buni cetățeni.
Metodele P4C pot fi integrate în predarea multor discipline, mai ales a celor care au drept scop formarea competențelor sociale și civice, de sensibilizare și exprimare culturală, a spiritului de inițiativă și antreprenoriat: Educația civică (clasele a III-a și a IV-a), Educația socială (în noul curriculum pentru gimnaziu, începând cu anul școlar 2017/2018), în general, disciplinele din aria curriculară „Om și societate”, pentru învățământ primar, gimnazial și liceal.
Conferința „Pot face copiii filosofie?” constituie o excelentă ocazie de informare și schimb de experiență pentru cei care lucrează în învățământul preuniversitar (grădinițe, școli primare și gimnaziale, licee și colegii) și, în general, pentru toți cei ce sunt interesați de P4C, atât la nivel teoretic, cât și practic.
Programul Conferinței va fi postat în jurul datei de 20 martie 2017, pe site-ul Facultății de Filosofie și va fi trimis prin email, ca document atașat, participanților înscriși.
Nu se percepe taxă de participare. Organizatorii nu asigură transport, cazare, masă şi nu preiau niciun fel de alte costuri.
Mai multe detalii despre Conferința Națională ,,Pot face copiii filosofie ?” pot fi consultate aici.