Joi, 19 ianuarie 2017, Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare a Universității din București (IRH-ICUB) organizează un lunchtime seminar cu tema The Sphere: Knowledge System Evolution and the Shared Scientific Identity of Europe. Tema va fi prezentată de Matteo Valleriani (Max-Planck Institute Berlin). Seminarul va avea loc începând cu ora 13:30, în sala de seminarii a IRH – ICUB (str. Dimitrie Brândza, nr. 1).

Cercetarea lui Matteo Valleriani se concentrează pe istoria mecanicii din antichitatea clasică până la Renașterea târzie. În particular, cercetarea sa are ca scop să determine rolul relațiilor dintre cunoașterea practică și tehnologie pe de o parte, și cunoașterea teoretică, pe de altă parte, în cadrul proceselor de emergență a noii cunoașteri teoretice. Cercetarea este structurată pe patru nivele diferite. Primul nivel este cel epistemologic, care urmărește formularea unei teorii epistemice a cunoașterii practice. Al doilea nivel privește mecanismele de transmitere ale cunoașterii practice și consecințele pe care această transmitere le are în culturi diferite, ca și transmiterea peste epoci diferite. Al treilea nivel se referă la relația dintre cunoașterea practică și filosofia naturală. În final, al patrulea nivel analizează punctele de contact inerente dintre cunoașterea practică și teoretică și explorează mecanismele proceselor de emergență ale noii cunoașteri științifice.

Cercetarea lui Matteo Valleriani extinde implementarea abordării folosită pentru a explora mecanismele de transmitere ale cunoașterii la studii dedicate rolului cunoașterii aristoteliene în toate culturile și epocile, în care acestea au jucat un rol important.

Lunchtime seminar este în prezent seminarul de cercetare al secțiunii de științe umaniste a ICUB, unde membrii și cercetătorii asociați își pot prezenta lucrările. Acest seminar are loc în fiecare joi, între lunile octombrie și iunie. Seminarul începe la ora 13:30 cu un prânz informal, iar de la ora 14:00 cercetătorul are la dispoziție o oră pentru a-și prezenta lucrarea, urmată de o oră de dezbateri. Scopul acestui seminar este acela de a pune la dispoziție un mediu colegial, interdisciplinar și competitiv în care cercetătorii își pot testa ideile și perfecționa argumentele. Seminarul este deschis pentru membri ai Institutului și cercetători asociați, dar și pentru invitații acestora.

Cei interesați să participe pot trimite un email la adresa humanities@icub.unibuc.ro.

Mai multe detalii despre lunchtime seminar puteți găsi aici.

Pin It on Pinterest

Share This