Marți, 31 ianuarie 2017, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București organizează un nou seminar Conștiență și cunoaștere – o abordare interdisciplinară. În cadrul seminarului, Prof. Ioan Opriș de la Universitatea din Miami va susține prelegerea Rolul microcircuitelor corticale prefrontale în stările de conștiență. Seminarul va avea loc la sediul IRH-ICUB (Str. D. Brandza, nr. 1), sala de conferințe, începând cu ora 17:00.

Prof. Ioan Opriș și-a făcut studiile și a obținut diploma de doctor în Fizică/ Biofizică la Universitatea din București. Cercetarea sa se concentrează asupra funcțiilor cognitive și a neurofiziologiei și s-a desfășurat, de-a lungul anilor, cu precădere la Universitatea din Tennessee, Memphis, Universitatea Columbia din New York și Universitatea Yale. În prezent, este cercetător asociat la Universitatea din Miami, unde lucrează într-un proiect destinat vindecării paraliziei. Printre principalele sale domenii de cercetare se numără: neuroștiințele la nivel de sistem, controlul executiv și cogniția la primate, dependența de droguri, neuroeconomia și protezele neurale cognitive.

O stare de conștiență apare în urma interacțiunii dintre anumite rețele cerebrale specializate, ierarhic organizate la nivel cortical, subcortical și al trunchiului cerebral, care formează nodurile unui conectom cognitiv funcțional. Pentru a procesa stările de conștiență (de exemplu, atenție, memorie de lucru, planificare motorie, proces de decizie și stare de trezire) conectomul prefrontal folosește microcircuite corticale ce integrează stimuli senzoriali, cognitivi, emoționali și motori relevanți pentru comportamente teleologice, care sunt fundamentale pentru supraviețuire. În plus, microcircuitele corticale prefrontale joacă un rol definitoriu în integrarea, selectarea și transformarea semnalelor neurale ce compun o stare de conștiență aflată la baza unui act conștient de comportament. Acest rol a fost demonstrat de relațiile cauzale observate în urma microstimularii, care a dus la o creștere semnificativă a performanței. În general, conectomul cognitiv pare să presupună interacțiuni puternice între nodurile cerebrale, ce determină unde armonice specifice în cadrul conectomului.

Seminariile Consciousness and Cognition: An Interdisciplinary Approach sunt organizate de dr. Diana Stanciu, visiting scholar al Secției de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București în perioada martie 2016 -decembrie 2017. Mai multe informații despre activitatea de cercetare a dr. Diana Stanciu pot fi consultate aici.

Mai multe informații despre seminarul Consciousness and Cognition: An Interdisciplinary Approach pot fi consultate aici.

 

Pin It on Pinterest

Share This