La Editura Universității din București a apărut volumul ,,Finalul epocii Gheorghe Gheorghiu-Dej în presăRomânia liberă și Informația Bucureștiului (1960-1965)”, publicat de Remus Nică.

Prezentul volum are la bază teza de doctorat intitulată ,,Presa iunie 1960 – iulie 1965. Studiu de caz România Liberă și Informația Bucureștiului”, susținută de Remus Nică în anul 2012 la Facultatea de Istorie a Universității din București. Coordonatorul științific al tezei este Dinu G. Giurescu, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București în perioada 1990-1997, istoric și membru al Academiei Române din 2001.

Controlul presei și al informației în general a reprezentat un pilon al regimului democrat popular – socialist. Nimic din ceea ce apărea tipărit sau prezentat la radio, ulterior TV, nicio manifestare artistică sau culturală, nicio foaie tipărită începând cu biletele de tramvai sau de intrare la spectacol nu puteau fi efectuate și difuzate fără controlul prealabil al Direcției Presei și Tipăriturilor.

În privința structurii, primul capitol are rolul de a fixa cadrul general și specific în care și-a desfășurat activitatea presa românească, fiind axat pe mecanismele concrete de organizare și funcționare ale presei în cadrul juridic și instituțional definit de regimul comunist.

Cel de-al doilea capitol are ca temă reflectarea vieții politice interne în paginile presei. Cele mai solide capitole sunt cele consacrate vieții politice internaționale, respectiv, evoluțiilor social-economice interne, între temele generale ale celor două capitole existând o strânsă legătură, în contextul concret al relațiilor româno-sovietice din anii 1960-1965. Cea mai mare diversitate de surse pe care se bazează cercetarea se înregistrează în capitolul al treilea al acestui volum, unde se regăsesc memorialistica și documentele de arhivă, printre care documentele din Colecția Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Capitolul al treilea este structurat în funcție de cele trei probleme cardinale ale politicii externe românești (și sovietice) în anii ʾ60: relațiile în cadrul lagărului socialist, relația Est-Vest și situația țărilor din așa-numita ,,Lume a Treia”, iar cel de al patrulea capitol este structurat în funcție de principalele ramuri economice.

Volumul ,,Finalul epocii Gheorghe Gheorghiu-Dej în presă – România liberă și Informația Bucureștiului (1960-1965)” poate fi achiziționat de la Librăria Universității din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12), sau online de pe site-ul Editurii Universității din București aici.

 

Pin It on Pinterest

Share This