Universitatea din București și Institutul Geologic al României sunt parteneri în proiectul internațional Minatura2020 al Uniunii Europene. Obiectivul major al proiectului Miniatura2020, care se desfășoară pe parcursul a 3 ani, este de a dezvolta un concept și o metodologie pentru definirea și pentru protecția ,,zăcămintelor minerale de importanță publică” în vederea asigurării ,,folosirii lor în cel mai bun scop în viitor”. Includerea proiectului într-un cadru european armonizat de reglementări/ghiduri/politici și asigurarea planificării politicilor care cuprind ,,principiul durabilității” pentru minerit, la fel ca pentru celelalte utilizări ale terenului, constituie forța motrice cheie a proiectului Miniatura2020.
Proiectul este finanțat prin programul Horizon2020 și se bazează pe forța unui consorțiu internațional de 24 parteneri. Toți partenerii din proiect au demonstrat capacitatea de realizare a diferitelor proiecte la nivel național și internațional, dar și de tip comercial. Acești parteneri sunt actori importanți în comunitatea internațională a materiilor prime, constituie parte a unei rețele bine stabilite și acoperă diferite domenii (autorități publice și de reglementare, industrie, învățământ, societatea civilă, etc.).
Exploatarea mineralelor în Europa este o activitate indispensabilă pentru a ne asigura că nevoile prezente și viitoare ale societății europene vor fi satisfăcute. Aceasta presupune ca activitățile de explorare si exploatare a materiilor prime să aibă permisiunile necesare. În același timp, necesarul mineral al societății noastre trebuie îndeplinit fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și îndeplini propriile nevoi.
În consecință, zăcămintele minerale exploatabile, inclusiv zăcăminte cunoscute geologic, mine abandonate și situri miniere istorice trebuie să fie evaluate cu prioritate înaintea altor utilizări ale terenului, luând în considerare agricultura, silvicultura, habitatul pentru faună și floră, alte probleme de mediu, priorități pentru localități și infrastructură etc. Accesul la zăcămintele minerale, pe de altă parte, trebuie de asemenea să îndeplinească interesul public cum ar fi securitatea materiilor prime (în comparație cu multe oportunități internaționale de acces). Deliberarea între aceste utilizări variate ale terenului necesită o apreciere adecvată a exclusivității, reversibilității și consecințelor asupra mediului înconjurător.
Mai multe detalii despre proiectul internațional Minatura2020 pot fi consultate aici.