Marți, 21 martie 2017, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București (IRH-ICUB) organizează un nou seminar Conștiență și cunoaștere–o abordare interdisciplinară. În cadrul seminarului, dr. Tamara Caraus va susține prelegerea Neuropolitics: A Critique. Seminarul va avea loc la sediul IRH-ICUB (Str. D. Brândză, nr. 1), sala de conferințe, începând cu ora 15:00.
Seminariile Consciousness and Cognition: An Interdisciplinary Approach sunt organizate de dr. Diana Stanciu, visiting scholar al Secției de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București în perioada martie 2016–decembrie 2017. Mai multe informații despre activitatea de cercetare a dr. Diana Stanciu pot fi consultate aici.
Dr. Tamara Caraus este visiting professor la Secțiunea Științe Sociale a Institutului de Cercetare al Universității din București. Domeniile sale de cercetare includ teoria politică a cosmopolitanismului, migrație, rezistență globală și democrație radicală.
Tamara Caraus a realizat proiecte de cercetare în filozofie politică la Universitatea din Rijeka, Croația; Institut fur die Wissenschaften vom Menschen, Viena, Austria; Universitatea din Uppsala, Suedia; Universitatea din Groningen, Olanda; Oxford University, Marea Britanie; Palacky University of Olomouc, Republica Cehă și altele, și a fost Principal Investigator în cadrul proiectului de cercetare Critical Foundations of Contemporary Cosmopolitanism (2011-2014) la Colegiul Noua Europă, București. A contribuit cu articole la diverse reviste academice și volume editate, a publicat tzara mea (2001), Ethical Perspectives on the Postmodern Rewriting (2003), Traps of Identity (2011), și a editat Cosmopolitanism and the Legacy of Dissent (Routledge, 2014, cu Camil Parvu), Re-Grounding Cosmopolitanism: Towards a Post-Foundational Cosmopolitanism (Routledge, 2015, cu Elena Paris); Cosmopolitanism Without Foundations (Zeta Books, 2015, cu Dan Lazea); Cosmopolitanism and Global Protests: număr special al revistei Globalisations (cu Camil Parvu, Taylor &Francis, 2016).
În ultimele decenii, teoria politică/științele politice au încercat să integreze concepte și tehnici neurobiologice de cercetare și din această confluență a apărut subdomeniul numit neuropolitică. Folosind descoperirile din neuroștiințele cognitive, neuropolitica a încercat să arunce o nouă lumină asupra atitudinilor și identităților politice și comportamentelor de decizie. Laboratoarele de cercetare neuropolitică folosesc o gamă de abordări experimentale, incluzând fMRI brain scanning, experimente de observare, jocuri comportamentale, face-emotion coding, eye-tracking și analize big data, pentru a explora centrul minte-creier-acțiune în context politic. Punctul de plecare al acestei prezentări este acela că neuropolitica, ca teorie politică, ar trebui să fie tratată cu o doză sănătoasă de scepticism, și confruntată cu o serie de întrebări: cum explică neuropolitica faptul că ființele umane sunt integrate în context istoric-politic? Nu abate atenția de la structuri istorice specifice de putere și care se concentrează pe știința creierului care reproduce chiar aceste structuri?
Pe de altă parte, dacă neuropolitica reușește să explice diferențele dintre grupurile etnice, rasiale și de gen, explicația nu va legitimiza aceste diferențe și inegalități existente și chiar va consolida inegalitățile? Cum explică neuropolitica schimbarea politică? Care sunt implicațiile normative și de politică ale neuropoliticii? Dacă nu există asemenea implicații, atunci care este relevanța acestei abordări? Pe de altă parte, dacă neuropolitica are implicații politice, pot cercetătorii în neuropolitică să asigure că utilizările descoperirilor lor, bazate pe trăsăturile presupuse de bază ale creierului uman, nu vor avea efecte secundare cum ar fi consolidarea relațiilor de putere, discriminare, inegalitate sau manipulare? Referindu-se la acestea și la alte întrebări, prezentarea va încerca să creioneze limitele (și câteodată pericolele) neuropoliticii.
Mai multe informații despre seminariile Consciousness and Cognition: An Interdisciplinary Approach pot fi consultate aici.